Restaurarea și consolidarea Bisericii Sfântul Gheorghe – Mănăstirea Viforâta, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița

Mănăstirea Viforâta se află la nord de municipiul Târgoviște, amplasată în satul care poartă același nume, din comuna Aninoasa, județul Dâmbovița. Legenda spune că numele i se trage de la faptul că locuitorii săi s-au adăpostit în refugiul zidurilor mănăstirii de viforul care uneori bântuia aprig această largă câmpie. Unii spun că din cauza vicisitudinilor vremii, alții o pun pe seama trecutului tumultuos, acest lacaș de cult fiind lovit de nenorociri încă de la clădirea sa. Viforâta va fi venit, poate, de la năvălirile turcești, incursiunile oștirii și jafurile lui Bathory, sau de la cutremurele care s-au succedat vreme de 500 de ani. Cert este că nimeni nu știe cu siguranță de unde îi vine numele.
Considerată o bijuterie a artei ecleziastice din țara Românească, Mănăstirea Viforâta este un loc de reculegere și de rugăciune care adăpostește o comunitate monahală de maici și are două hramuri: unul închinat Nașterii Maicii Domnului, prăznuit pe 8 septembrie și al doilea închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, prăznuit pe data de 23 aprilie.

Mai multe scrieri și documente vechi atestă faptul că pe locul sfintei mănăstiri cu hramul Sfântului Gheorghe, a existat o ctitorie mult mai veche, de pe la jumătatea secolului al XV-lea (1447-1456), aparţinând domnitorului Vladislav Voievod Basarab. Însă, prima atestare documentară a Mănăstirii Viforâta este anul 1530, iar primul ctitor al acesteia este voievodul Vlad Vodă al V-lea (Vlad Înecatul). Neterminată de primul ctitor, din cauza scurtei sale domnii și a morții prin înec în apele Dâmboviței, Mănăstirea Viforâta este desăvârșită de cel de­-al doilea ctitor, Matei Basarab. Acesta, alături de soția sa Elena, reface mănăstirea, înlocuind obștea de călugări greci, cu una de călugărițe (1632-1654). La moartea acestuia, mănăstirea cunoaște o perioadă de regres până la începerea domniei celui de-al treilea ctitor, voievodului martir Constantin Brâncoveanu în 1688, și al soției sale, Maria Doamna. Mulțumită lui Brâncoveanu, între 1712-1713, cu banii familiei princiare, se înalță zidul înconjurător, se pardosește biserica cu lespezi de piatră, se lărgesc ferestrele, se construiesc noi chilii și se reface pictura.

Biserica „Sfântul Gheorghe” este edificiul principal al Mănăstirii Viforâta. Astăzi, biserica păstrează planul triconc cu o navă principală, segmentată în două încăperi şi în două abside colaterale cu turle pe naos şi pronaos. Altarul este semicircular, cu două nişe laterale şi cu o boltă în calotă sferică, pe când în naos şi pronaos, tavanele se încadrează într-o dispoziţie dreptunghiulară, modelând colţurile şi rezemându-se pe un sistem de arce. Catapeteasma actuală este din lemn de tei aurit sculptată de renumitul artist Karl Stork, într-o îmbinare de stil gotic şi bizantin, în anul 1864. Naosul are abside semicirculare care sunt decorate cu Sfinţi Militari – Sfântul Gheorghe, Sfântul Trifon, Sfântul Mercurie, Sfântul Nestor, Sfântul Dimitrie. Din ansamblul mănăstirii, mai fac parte Paraclisul Mănăstirii Viforâta, ridicat după cutremurul din 1977, purtând hramul Sfântului Prooroc Ilie, cimitirul mănăstiresc, cu biserica mica ce poartă hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, construită de banul Grigorie Brâncoveanu în anul 1830, casele Brâncoveanu, precum și muzeul ce adăpostește adevărate comori de artă și cultură.

Mănăstirea Viforâta, în calitatea sa de beneficiar, a primit finanțare nerambursabilă de aproape opt milioane de lei, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 - „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”. Întregul proces, complex și anevoios, desfășurat potrivit exigențelor specifice domeniului monumentelor istorice, a vizat restaurarea, protejarea și punerea în valoare a clădirilor care alcătuiesc ansamblul Mănăstirii Viforâta.