Fondurile Regio s-au pliat cel mai bine pe ideea de afaceri avută de antreprenorii firmei Dispomedfarm din Oltenița. În urmă cu câțiva ani, aceștia identificaseră în comunitatea lor lipsa unei spălătorii auto de tip self-service care să folosească produse ecologice. Studiind oportunitățile de finanțare diponibile la momentul respectiv, au decis că cea mai bună soluție ar fi accesarea unui proiect cu fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
„POR 2014-2020 s-a pretat cel mai bine pentru nevoile noastre de acum trei ani. Am decis că aceasta este cea mai bună variantă pentru noi, cel mai la îndemână și cel mai ușor sprijin”, a precizat directorul executiv Dispomedfarm SRL.
În anul 2017, au semnat contractul pentru proiectul „Investiție nouă, service auto la DISPOMEDFARM SRL, în Municipiul Oltenița, județul Călărași” depus pe Axa prioritară 2 – „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”/ Prioritatea de investiții 2.1 A – „Microîntreprinderi”. Suma primită, de peste 1.8 milioane de lei, a fost folosită pentru realizarea unui service auto, construirea unei spălătorii și a unei vulcanizări pe terenul proprietatea societății. Investiția realizată de Dispomedfarm SRL a dus la creșterea veniturilor întreprinderii și crearea de locuri de muncă, din care un post vacant a putut fi ocupat de o persoană care face parte din categoriile defavorizate.
„Prin fonduri Regio am dezvoltat o nouă activitate din domeniul nostru, de la Dispomedfarm, prin crearea unei spălătorii auto tip self-service și a unui service auto care include vulcanizare și parte de mecanică auto. Tot cu ajutorul fondurilor nerambursabile am realizat o sală de așteptare și o terasă pentru clienți”, a mai spus directorul.
„Am adus pe piață ceva inovator, modern, de calitate”
Astfel, după cele 53 de luni (1 februarie 2017-30 iunie 2021), cât a durat perioada de implementare a proiectului, se poate spune cu certitudine că pe piața economică din municipiul Oltenița s-a impus compania Dispomedfarm care reușit să ofere comunității un nou serviciu inovator, modern și de calitate. De noile investiții pot beneficia și persoanele cu dizabilități. „Am adus ceva inovator, modern, de calitate, ceva ce nu regăseam în zona noastră, era un gol pe piață și a fost necesar. Feedback-ul din partea comunității este foarte bun pentru că am adus o nouă tehnologie. Da, spălătorii self-service mai sunt încă cinci, cel puțin, dar de nivelul acesta, cu programele de spălare, soluțiile ecologice și linia de spălare care este ultra modernă, nu există în Oltenița. Investiția a avut un impact foarte bun și oamenii sunt foarte mulțumiți. Am schimbat și zona de aici, înainte nu arăta foarte bine, însă cu investiții private, aspectul începe să se schimbe”, a mai adăugat directorul executiv.
O parte din întreprinderile mici și mijlocii (IMM) care au reușit să acceseze fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020, au întâmpinat unele probleme în perioada pandemică. Condițiile atipice în care și-au derulat investiția, criza ce a urmat pandemiei, explozia prețurilor au făcut dificilă misiunea antreprenorilor. Nici cei de la Dispomedfarm nu au fost ocoliți de necazuri, după cum povestesc reprezentanții firmei: „Pandemia ne-a creat cele mai mari probleme, pentru că noi am lansat proiectul în plină pandemie. În special partea de punere în execuție a proiectului, montajul, punerea în funcțiune a instalației halelor s-a făcut în plină pandemie, când toate regulile au fost date peste cap, toate termenele de livrare au fost decalate. Asta a fost partea cea mai dificilă, implementarea în plină pandemie când nimeni nu știa ce o să se întâmple mai departe”.
Deși au trecut prin momente dificile, reprezentanții IMM-ului au reușit să finalizeze lucrările în termenul stabilit prin contract, punând pe harta proiectelor de succes încă o realizare în județul Călărași. Pentru potențialii beneficiari și cei care poate nu au îndrăznit să depună o cerere de finanțare până în acest moment, directorul Ivanciu a ținut să le transmită câteva cuvinte, după experința sa: „Nu mi s-a părut nimic dificil atâta timp cât am respectat ceea ce am spus că facem. Aș sfătui potențialii beneficiari să acceseze fondurile europene pentru că reprezintă un sprijin. Chiar dacă nu acoperă în totalitate cheltuielile, este un sprijin bine-venit, mai ales pe vremurile astea când din ce în ce lucrurile sunt mai scumpe, iar firmele au din ce în ce mai puțini bani. Pe o parte este complicat, existând foarte multe proceduri, dar pe de altă parte așa trebuie să fie pentru că lucrurile să se îndrepte și la noi în țară. Să terminăm cu ascunzișurile și cu toate lucrurile astea: lasă că știu eu mai bine, lasă că facem cu x sau cu y”.
Compania Dispomedfarm nu se oprește aici și caută soluții financiare pentru a se dezvolta în continuare: „În momentul acesta căutăm o finanțare pentru a dota spălătoria și service-ul auto cu panouri fotovoltaice și sisteme cu punte de căldură pentru a genera apă caldă pentru spălătorie și energie electrică, mai ales că ăsta este trendul. Cu scumpirile din ultima perioadă, suntem cam la limită cu cheltuielile, așa că da, suntem chiar interesați și căutăm un nou sprijin financiar”.