Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Sfințirea Bisericii Sfânta Vineri, monument restaurat prin Regio 2014-2020

Duminică, 11 septembrie a.c., Liviu Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, a participat la sfințirea Bisericii „Sfânta Vineri” din Ploiești. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a oficiat, alături de un sobor de preoți, slujba de sfințire a Bisericii Sfânta Vineri” din Ploiești, un monument de excepție restaurat recent cu sprijinul fondurilor europene și cofinanțare susținută de Consiliul Județean Prahova. Liturghia a fost urmată de ceremoniile de hirotonisire și de acordare a diplomelor și distincțiilor. Liviu Gabriel Mușat, directorul general al ADR Sud Muntenia a primit din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Diploma și Medalia „2022 - Anul Omagial al Rugăciunii în Viața Bisericii și a Creștinului” pentru contribuția la realizarea lucrărilor de reabilitare, cu fonduri europene nerambursabile, ale Bisericii „Sfânta Vineri” din Ploiești.

Biserica „Sfânta Vineri” cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reabilitată prin proiectul „Restaurare pictură, finisaje interioare și exterioare, instalații, restaurare turn clopotniță, amenajări exterioare Biserica Sf. Vineri, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.

Obiectivul general al proiectului a vizat conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural al orașului Ploiești și al identității culturale a regiunii Sud Muntenia.

Cu ajutorul fondurilor nerambursabile au fost efectuate lucrări de arhitectură, restaurarea picturii murale, restaurarea iconostasului, instalații electrice, instalații detecție și avertizare incendiu la Biserica „Sfânta Vineri” , iar la Turnul clopotniță au fost realizate lucrări de arhitectură, structură, instalații electrice, instalații detecție și avertizare incendiu.

Durata de implementare a proiectului a fost de 46 de luni, în perioada 27 decembrie 2017 – 27 octombrie 2021, iar bugetul investiției are o valoare totală de 7.185.761,11 de lei, din care peste 5,9 milioane de lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, aproximativ 1,1 milioane de lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din Bugetul Național, iar 143.715,22 de lei este contribuția din partea Parohiei „Sfânta Vineri” Ploiești, în calitate de beneficiar.

Până la această dată, în cadrul priorității de investiții 5.1., unde au putut fi depuse proiecte pentru conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural s-au transmis 50 de aplicații în valoare totală de 548,29 milioane de lei, ce au solicitat 530,7 milioane de lei, fonduri nerambursabile. Pentru 32 dintre ele s-au semnat contracte de finanțare cu o valoare totală de 389,81 milioane de lei și au solicitat fonduri publice în valoare de 371,57 milioane de lei.

La nivelul regiunii de dezvoltare Sud – Muntenia au fost transmise până acum 2.173 cereri de finanțare care au o valoare totală de 20,59 miliarde de lei, solicitând fonduri publice de peste 14,45 miliarde de lei. Pentru 954 dintre ele au fost semnate contracte de finanțare în valoare totală de 9,49 miliarde de lei și fonduri nerambursabile solicitate de aproape 7,9 miliarde de lei. Sumele includ și aplicația al cărui beneficiar unic este ANCPI, în cadrul Axei prioritare 11 „Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăților în cadastru și cartea funciară”, și care are o valoare totală de aproape 1,44 de miliarde de lei, respectiv o valoare nerambursabilă de peste 1,22 miliarde de lei.

Potențialii beneficiari din județul Prahova au transmis 580 de cereri de finanțare ce au însumat o valoare totală de 5,63 miliarde de lei și au solicitat fonduri nerambursabile de 3.87 miliarde de lei. Pentru 245 dintre acestea s-au semnat contracte de finanțare în valoare totală de 2.18 miliarde de lei, ce au solicitat fonduri publice în valoare aproximativ 1,78 miliarde de lei.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio și are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanțare din Regio puteți obține contactând experții Serviciului Helpdesk: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.