Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Seminar de informare dedicat potențialilor beneficiari de fonduri Regio pentru promovarea transferului tehnologic

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat joi, 9 august, Seminarul de informare privind oportunitățile de finanțare Programul Operațional Regional (POR) din cadrul Axei prioritare 1 „Promovarea transferului tehnologic”, Prioritatea de investiții 1.1, Operațiunea A – „Sprijinirea entităților de inovare și transfer tehnologic” și Operațiunea B – „Sprijinirea parcurilor științifice și tehnologice”.

La evenimentul desfășurat la sediul ADR Sud Muntenia din Călărași au participat 15 potențiali beneficiari, care au analizat criteriile de eligibilitate pentru depunerea de aplicații în cadrul celor două apeluri. Astfel, beneficiarii eligibili - entitățile de inovare și transfer tehnologic legal constituite și, respectiv, parteneriatele dintre membrii asociației în participațiune constituite în vederea creării parcurilor științifice și tehnologice și administratorii acestora  – pot obține finanțare nerambursabilă pentru următoarele tipuri de activități:

  • Crearea și dezvoltarea infrastructurilor de inovare și transfer tehnologic;
  • Crearea și dezvoltarea parcurilor științifice și tehnologice;
  • Achiziționarea de servicii de transfer tehnologic specifice.

Prin această întâlnire de lucru, ADR Sud Muntenia a venit în sprijinul potenţialilor aplicanți din regiune – entități care au depus scrisori de intenție cu privire la exprimarea interesului pentru acest tip de proiecte -, prin oferirea de informaţii importante privind investițiile ce pot fi realizate cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile alocate regiunii Sud Muntenia, prin POR 2014 – 2020, în cadrul Axei prioritare 1 – „Promovarea transferului tehnologic”.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.