Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Oportunități de finanțare pentru îmbunătățirea serviiilor sociale, culturale și de recreere, dedicate persoanelor vârstnice

Astăzi, 16 octombrie, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat seminarul de informare privind promovarea oportunitățillor de finanțare nerambursabilă din cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale. În cadrul evenimentului, tematica abordată a vizat Axa prioritară 8, „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 –„Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale”, Obiectiv specific 8.3 – „Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, Grup vulnerabil: Persoane vârstnice, Apel 2.

Participanții, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale, ai unităților de cult, precum și ai direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, au fost informați cu privire la criteriile de eligibilitate și condițiile de accesare a fondurilor Regio pentru realizarea de proiecte de investiții ce au ca scop înființarea de servicii sociale prin centrele de zi, unitățile de îngrijire la domiciliu și/sau cantine sociale, în situația în care nu există asemenea servicii.

Pentru acest apel necompetitiv de proiecte „primul venit, primul servit”, regiunea Sud - Muntenia are alocat un buget de peste 4 milioane de euro, iar proiectele ce depășesc pragul minim de 50 de puncte, pot fi depuse prin aplicația My SMIS până la data de 3 decembrie, ora 13:00.

Beneficiarii eligibili ai acestui apel de proiecte pot fi: unităţi administrativ-teritoriale, alte entităţi de drept public, entități de drept privat precum asociaţii şi fundaţii constituite în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, unităţi de cult sau structuri ale cultelor, aparţinând cultelor religioase recunoscute în România conform anexei la Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum și parteneriate între oricare dintre entitățile menționate anterior.

În ceea ce privește infrastructura de servicii sociale, programul Regio are o abordare prin care să contribuie la implementarea măsurilor de prevenire a instituționalizării prevăzute în „Strategia Naţională pentru Promovarea Îmbătrânirii Active şi Protecţia Persoanelor Vârstnice 2014 – 2020”, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 566 din 15 iulie 2015.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia realizează un proces intens de promovare a oportunităților de finanțare prin POR și de susținere a solicitanților de fonduri nerambursabile, astfel încât la nivelul regiunii Sud – Muntenia să se realizeze o rată optimă de absorbție a fondurilor europene destinate dezvoltării regionale durabile. Până în prezent, la nivelul regiunii Sud – Muntenia, în cadrul Axei prioritare 8, Apel 1 s-a depus un număr total de 12 aplicații ce au o valoare totală a fondurilor nerambursabile de aproximativ 30 de milioane de lei, din care s-au semnat contractele de finanțare pentru 3 proiecte, având o valoare totală a finanțării nerambursabile de aproape 8 milioane de lei.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.