Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Întâlnire de lucru destinată municipiilor reședință de județ pentru sprijinirea dezvoltării urbane prin POR

Luni, 14 mai, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014 - 2020, a organizat o nouă întâlnire de lucru destinată reprezentanților Municipiilor reședință de județ de la nivelul regiunii noastre.

Acest eveniment a avut ca scop urgentarea pregătirii și depunerii cererilor de finanțare în cadrul Axei prioritare 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” a Programului Operațional Regional 2014 – 2020.

În deschiderea evenimentului, directorul Agenției, dr ing. Liviu Mușat, a oferit reprezentanților unităților administrativ-teritoriale informații importante despre stadiul depunerii aplicațiilor la nivel regional pentru sprijinirea dezvoltării urbane prin POR 2014 – 2020: „Întâlnirea noastră de astăzi are ca obiectiv analizarea situației proiectelor depuse în cadrul Axei prioritare 4, destinată municipiilor reședință de județ. Până la această dată, toate municipiile reședință de județ din regiunea Sud Muntenia au trecut de etapa de evaluare a documentelor justificative. Așteptăm cu mare interes cereri de finanțare pentru a absorbi cât mai multe fonduri nerambursabile din cei peste 201 milioane de euro, ce ne-au fost alocați pentru dezvoltarea urbană.

Ținând cont de termenul limită de depunere a aplicațiilor în cadrul celor cinci apeluri de proiecte lansate pentru Axa prioritară 4, respectiv 31 decembrie 2018, și având în vedere că până în prezent doar o singură cerere de finanțare a fost depusă de la nivelul regiunii Sud Muntenia, se impune urgentarea pregătirii și depunerii de proiecte!

În plus, cu această ocazie, vreau să vă anunț faptul că în perioada următoare în cadrul Axei 4 va fi lansat suplimentar un apel de proiecte destinat exclusiv investițiilor nefinalizate, ce au fost demarate din alte surse de finanțare (buget local, PNDL ș.a.m.d.).”.

În cadrul întâlnirii de lucru s-a stabilit ca municipiile reședință de județ să realizeze un calendar de depunere a cererilor de finanțare, pe care să-l transmită Serviciului Dezvoltare Urbană din cadrul Agenției. Reamintim că în conformitate cu Procedura Operațională pentru Dezvoltare Urbană, ADR Sud Muntenia, prin experții Structurii de Sprijinire a Dezvoltării Urbane, oferă sprijin punctual municipiilor reședință de județ/ partenerilor în procesul de pregătire a cererilor de finanțare aferente Obiectivelor specifice ale Axei prioritare 4 a POR 2014 - 2020.

În prezent, toate municipiile reședință de județ din regiunea noastră au trecut în cea de-a doua etapă a procesului de selecţie, respectiv depunerea şi selecţia cererilor de finanțare propriu-zise. Prima aplicație a fost depusă de către Unitatea Administrativ-Teritorială Târgoviște la sfârșitul lunii aprilie, în cadrul Priorității de investiții 4.4 „Investiţiile în educaţie, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare” pentru proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, prin reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea Grădiniței cu program Prelungit `Rază de soare` din Târgoviște, jud. Dâmbovița”. Valoarea totală a cererii de finanțare este de 12.736.052,70 lei, din care 7.781.565,89 lei reprezintă valoarea solicitată din fonduri FEDR și de la bugetul de stat.

Prin Axa prioritară 4 „Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile” din cadrul POR 2014 – 2020, regiunea noastră dispune de fonduri nerambursabile de 201,09 milioane de lei, distribuite astfel: pentru mobilitatea urbană (P. I. 4.1) – 163,33 milioane de euro, pentru revitalizarea urbană (P.I. 4.2) – 18,15 milioane de euro, pentru regenerarea comunităților defavorizate (P.I. 4.3) – 8,53 milioane de euro, pentru educație (P.I. 4.4) – 11,09 milioane de euro.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.