Pentru creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale, Primăria Orașului Sinaia a accesat finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (Regio), în cadrul Axei prioritare 8 – „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 „Investițiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional şi local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale”, Obiectivul specific 8.3 – „Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, Grup vulnerabil: persoane vârstnice.
Astfel, prin înființarea centrului social „Centru S - loc de bine”, administrația locală își propune o îmbunătățire a calității vieții celor 75 de beneficiari din categoria persoanelor vârstnice și stimularea activităților de socializare destinate acestora. De asemenea, extinderea, modernizarea și dotarea centrului social fără componență rezidențială creează condiții optime de lucru pentru angajații centrului social.
Implementarea proiectului se realizează în 53 de luni, începând cu 1 septembrie 2018, și necesită investiții în valoare totală de 5.163.477, 70 lei, din care peste trei milioane de lei reprezintă alocarea din Fondul European de Dezvoltare Regională, contribuția din bugetul de stat depășește 1,2 milioane de lei, cofinanțarea eligibilă a beneficiarului fiind mai mare de 88 de mii de lei.
În prezent, în regiunea Sud Muntenia s-au înregistrat 1.176 de proiecte (inclusiv aplicațiile depuse în cadrul SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste opt miliarde de lei. La nivelul județului Prahova, au fost depuse de solicitanții de fonduri Regio 304 aplicații, având o valoare solicitată de peste două miliarde de lei. Dintre acestea, prin cele 19 proiecte înregistrate la nivelul Axei prioritare 8, sunt solicitate fonduri în valoare de peste 116 milioane de lei.