Liviu Gabriel Mușat, directorul general al ADR Sud-Muntenia, însoțit de Sofia Alves, director DG REGIO-Direcția Generală Politică Regională și Urbană, Nicola Aimi și Irina Șofletea, manageri de program DG REGIO - Direcția Generală Politică Regională și Urbană, au vizitat, în aceeași zi, cinci proiecte implementate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, în județul Dâmbovița. Din delegație au mai făcut parte Andreea-Mirela Tache, director Direcția Economică în cadrul ADR Sud-Muntenia și Gabriela Călin, directorul Autorității de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027.
„Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea Școlii Gimnaziale «Matei Basarab» din Târgoviște, Județul Dâmbovița” a fost primul proiect vizitat în municipiul Târgoviște. În valoare totală de peste 22,2 milioane de lei, din care 18,8 milioane de lei contribuție FEDR, proiectul a primit finanțare în cadrul Axei prioritare 10: „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Obiectiv Specific 10.1.B „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”. În urma investițiilor realizate cu sprijinul fondurilor europene nerambursabile, școala a fost reabilitată în întregime, beneficiind de o sală de sport, laboratoare noi, o sală multifuncțională, de un teren de sport exterior ultramodern, dotări didactice, gospodărești, dotări și echipament sportiv pentru sala de sport și terenul exterior, echipament audio-video, echipament IT, software și mobilier nou.
Delegația alcătuită din reprezentanții ADR Sud-Muntenia și cei ai Comisiei Europene au vizitat apoi Parcul public de agrement și loisir UM Gară, din municipiul Târgoviște, amenajat prin POR 2014-2020 Axa prioritară 4 - „Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile”, Prioritatea de investiții 4.2 - „Îmbunătățirea mediului urban”. Valoarea totală a proiectului a fost de peste 7 milioane de lei, din care 6.018.613,26 lei au reprezentat contribuție FEDR. Proiectul „Amenajare Parc Public de Agrement și Loisir UM Gară din Târgoviște, Județul Dâmbovița” a primit o finanțare de peste 7 milioane de lei pentru reconversia funcțională a terenurilor și suprafețelor degradate în scopul revitalizării mediului urban, reducerea poluării aerului și creșterea oportunităților de agrement și petrecere a timpului liber pentru locuitorii municipiului, precum și realizarea unui centru multifuncțional - bibliotecă în spațiu liber. Parcul public de agrement și loisir UM Gară cuprinde peste 16.000 mp de spațiu verde prevăzut cu sistem automat de irigații, iluminat ambiental modern, piațetă și fântână arteziană, loc de joacă și de fitness, bibliotecă în aer liber, alei pietonale si piste pentru biciclete, mobilier modern și bănci inteligente.
Al treilea obiectiv vizitat a fost Proiectul „Dezvoltarea durabilă a societății GLULAM SA prin investiții în active performante”, finanțat prin Axa prioritara 2 – „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.2. – „Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor”, accesat de GLULAM S.A.. Peste 7,9 milioane de lei au primit reprezentanții IMM-ului pentru retehnologizarea fabricii de lemn încleiat GLULAM. Conform contractului de finanțare, compania din Târgoviște a făcut investiții cu caracter inovativ prin achiziționare de active corporale și active necorporale performante în domeniul fabricării de furnire și panouri de lemn. Au obținut certificarea europeană a două produse, recertificarea sistemelor de management și au participat la un târg internațional, unde au avut posibilitatea să își promoveze produsele.
Ansamblul Monumental Curtea Domnească din Târgoviște a fost al patrulea proiect finanțat cu fonduri nerambursabile, vizitat în cadrul deplasării în județul Dâmbovița. Proiectul „Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești prin conservarea, protejarea, dezvoltarea și valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgoviște”, a primit o finanțare de peste 19,7 milioane de lei pentru realizarea obiectivelor propuse. Finanțat prin Axa prioritară 5: „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 - „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”, proiectul a urmărit valorificarea durabilă, prin conservarea și protejarea următoarelor obiective istorice: ruinele Bisericii Paraclis, Turnul Chindiei, Biserica Domnească Mică Sf. Vineri și Biserica Domnească Adormirea Maicii Domnului. Prin realizarea acestei investiții, s-a urmărit impulsionarea dezvoltării locale prin creșterea numărului de vizitatori și intensificarea activităților economice pe parcursul perioadei de implementare și sustenabilitate. Cele patru obiective istorice reabilitate din Ansamblul Curtea Domnească fac parte din bunurile clasate în Patrimoniul Cultural Național din România.
Ultimul proiect aflat pe lista obiectivelor vizitate vineri, 25 noiembrie 2022, a fost „Înființare centru social pentru persoane vârstnice prin reabilitare clădire P+2, nr. 18, strada Rândunelelor, Pucioasa, județ Dâmbovița”. Finanțat prin Axa prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 – „Investițiile în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale”, Obiectivul specific 8.3 – „Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale, grup vulnerabil: persoane vârstnice”, proiectul a avut o valoare totală de peste 2,6 milioane de lei. Cu sprijinul fondurilor europene nerambursabile, o clădire dezafectată din domeniul public al orașului Pucioasa a fost reabilitată, urmând a servi drept centru social pentru 169 de persoane vârstnice. Centru va putea oferi condiții optime de recuperare, activități fizice, terapie ocupațională și asistență psihologică. Totodată, în cadrul centrului de zi, prin dotările realizate în cadrul proiectului, vor fi furnizate servicii sociale la standarde internaționale.
Sâmbătă, 26 noiembrie, a fost vizitat Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea balneoclimaterică orașul Pucioasa“, finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritara 7 - „Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului”, Prioritatea de investitii 7.1 - „Sprijinirea unei creşteri favorabile ocupării forţei de muncă, prin dezvoltarea potenţialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum şi sporirea accesibilităţii şi dezvoltarea resurselor naturale şi culturale specifice”. Cu o finanțare totală de peste 21.4 milioane de lei, în cadrul proiectului s-a realizat reabilitarea străzilor: DC 136a, strada Carierei, strada Avram lancu, Aleea Ardealului, B-dul Gării, strada Libertății, strada 1 Decembrie 1918, strada Stadionului, strada Dacia; crearea a două grădini (spații verzi, cu locuri de joacă, sport și fitness), una cu o suprafață de 2.579 mp și alta cu o suprafață de 4.527,96 mp; achiziționarea unui autovehicul rutier tip „trenuleț”, cu o capacitate de transport de minim 40 locuri, destinat plimbărilor de agrement prin oraș. Prin această investiție s-a urmărit creșterea atractivității turistice în orașul Pucioasa. Strategia de relansare a turismului în Pucioasa propune promovarea, prin turism durabil a stațiunii balneoclimaterice, ca destinație pentru turiști de orice vârstă, ca alternativă la toate celelalte stațiuni montane cunoscute, dar aglomerate.
Tot în Pucioasa, au mai fost vizitate investiții Regio aflate în diferite stadii ale implementării, precum și o unitate de producție a ornamentelor de Crăciun, reprezentativă pentru economia localității.