Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Resfințirea Bisericii „Înălțarea Domnului” din Manasia, județul Ialomița, monument restaurat cu fonduri nerambursabile Regio

Duminica, 23 octombrie a.c., Liviu Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a participat alături de Andreea Mirela Tache, directorul Direcției Economice a Agenției, și Alexandru Veihemer, primarul comunei Manasia, la resfințirea Bisericii „Înălțarea Domnului” din comuna Manasia, județul Ialomița, un monument de excepție restaurat recent cu sprijinul fondurilor europene și cofinanțare susținută de Consiliul Județean Ialomița.

Sub protecția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu s-a săvârșit Sfânta Liturghie, la care au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicul părinte profesor Aurel Mihai de la Facultatea de Teologie din București, preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Marius – Gabriel Purcărea, Nicușor – Silviu Dascălu, părintele protopop Aurel Berbec, preoți și diaconi

Cu această ocazie, Liviu Gabriel Mușat, directorul general al ADR Sud Muntenia, a primit din partea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu „Medalia Aniversară a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor” pentru implicarea în realizarea lucrărilor de restaurare.

Monumentul istoric aflat în patrimoniul cultural al României a fost restaurat recent prin proiectul „Consolidare, restaurare și reabilitare biserica 'Înălțarea Domnului', construire și reabilitare clădiri anexe, amenajări exterioare, comuna Manasia, jud. Ialomița”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 - „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 - „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.

Obiectivul general al proiectului a vizat conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural al comunei Manasia și al identității culturale a regiunii Sud Muntenia.

Cu ajutorul fondurilor nerambursabile au fost efectuate lucrări de consolidare, restaurare și reabilitare asupra structurii de rezistență, intervenții arhitecturale la interiorul și exteriorul bisericii, înlocuirea instalației electrice, introducerea încălzirii cu calorifere perimetrale poziționate sub strane. Pictura murală realizată în tehnica ulei a fost restaurată integral. De asemenea, a fost construit nou grup sanitar și au fost aduse îmbunătățirii clădirilor anexe din curtea bisericii: clădirea lumânărarului a fost reabilitată, la fel și clădirea care adăpostește centrala termică. Curtea bisericii a fost amenajată cu alei și spații verzi (gazon, arbori și arbuști) pentru a pune în valoare frumusețea bisericii.

Durata de implementare a proiectului a fost de 46 luni, în perioada 1 februarie 2016 – 20 noiembrie 2019, iar bugetul investiției a avut o valoare totală de 4.937.165,58 lei, din care 4.111.421,58 de lei a fost valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, aproximativ 725 mii de lei a fost valoarea eligibilă nerambursabilă din Bugetul Național, iar 98.713,60 de lei a fost contribuția din partea Parohiei Manasia, în calitate de beneficiar.

Prin această investiție derulată cu fonduri nerambursabile europene prin POR 2014-2020, s-a urmărit creșterea atractivității și valorificarea monumentului istoric Biserica „Înălțarea Domnului” din comuna Manasia, județul lalomița, prin creșterea medie a numărului anual de vizitatori cu aproximativ 6%.

Până la această dată, în cadrul priorității de investiții 5.1., unde au putut fi depuse proiecte pentru conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural s-au transmis 50 aplicații în valoare totală de 548,29 milioane de lei, ce au solicitat 530,7 milioane de lei - fonduri nerambursabile. Pentru 32 dintre ele s-au semnat contracte de finanțare cu o valoare totală de 389,81 de milioane de lei și au solicitat fonduri publice în valoare de 371,57 milioane de lei.

La nivelul regiunii de dezvoltare Sud – Muntenia au fost transmise până acum 2.174 cereri de finanțare care au o valoare totală de 20,59 miliarde de lei, solicitând fonduri publice de peste 14,46 miliarde de lei. Pentru 975 dintre ele au fost semnate contracte de finanțare în valoare totală de 9,57 miliarde de lei și fonduri nerambursabile solicitate de aproape 8 miliarde de lei. Sumele includ și aplicația al cărui beneficiar unic este ANCPI, în cadrul Axei prioritare 11 – „Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăților în cadastru și cartea funciară”, și care are o valoare totală de aproape 1,44 de miliarde de lei, respectiv o valoare nerambursabilă de peste 1,22 miliarde de lei.

Potențialii beneficiari din județul Ialomița au transmis 138 de cereri de finanțare ce au însumat o valoare totală de 1,64 miliarde de lei și au solicitat fonduri nerambursabile de 1,25 miliarde de lei. Pentru 69 dintre acestea s-au semnat contracte de finanțare în valoare totală de 765,73 milioane de lei, ce au solicitat fonduri publice în valoare aproximativ 689 milioane de lei.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio și are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanțare din Regio puteți obține contactând experții Serviciului Helpdesk: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.