Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Inaugurarea Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” din Târgoviște, județul Dâmbovița, modernizată cu ajutorul Regio

Vineri, 8 aprilie 2022, Liviu Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a participat alături de Daniel-Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la inaugurarea Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” din Târgoviște, județul Dâmbovița, obiectiv modernizat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea Școlii Gimnaziale «Matei Basarab» din Târgoviște, județul Dâmbovița” a fost realizat cu ajutorul fondurilor nerambursabile din POR 2014-2020, Axa prioritară 10 - „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiții 10.1 - „Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectiv specific 10.1 - „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii şi învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, apel dedicat învățământului obligatoriu, Operațiunea B.

Proiectul vizează creșterea gradului de participare la nivelul educației în învățământul obligatoriu, prin investiții în îmbunătățirea infrastructurii educaționale și transformarea Școlii Gimnaziale Nr. 13 „Matei Basarab” într-o unitate de învățământ atractivă pentru elevii din ciclul primar și gimnazial. Cu ajutorul fondurilor europene s-a reabilitat infrastructura educațională existentă, fiind extinsă prin construirea unui corp de clădire nou P+2E și prin realizarea unui ansamblu sală de sport și alte amenajări. Astfel, 800 de elevi, profesori și personal auxiliar vor beneficia de o infrastructură educațională extinsă, reabilitată și modernizată, în care pot desfășura procesul de învățământ în condiții optime.

Durata de implementare a investiției este de 69 de luni, în perioada 19 octombrie 2016 – 30 iunie 2022, iar bugetul are o valoare totală de 22.223.977,79 lei, din care peste 18,89 milioane de lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), aproape 2,89 milioane de lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din Bugetul Național, iar aproximativ 447 de mii de lei reprezintă contribuția municipiului Târgoviște, în calitate de beneficiar.

Printre activitățile realizate în cadrul proiectului se numără: 3.422 mp suprafață reabilitată; 1278 mp suprafață extinsă (un corp de clădire P+2E – laboratoare, sală multifuncțională etc.); 157 mp suprafață extinsă (un corp de clădire - vestiare aferente sălii de sport); 1.217,5 mp (un corp de clădire – sală de sport/teren sport); 2.385,63 mp amenajare spații exterioare (spații verzi, alei, parcare, trotuare etc.); 3.430 buc./seturi echipamente didactice, mobilier, echipamente IT etc..

Până la această dată, în cadrul priorității de investiții 10.1.B, unde au putut fi depuse proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, s-au transmis 62 de aplicații în valoare totală de 496,4 milioane de lei, ce au solicitat 477,31 milioane de lei - fonduri nerambursabile. Pentru 54 dintre ele s-au semnat contracte de finanțare cu o valoare totală de 579,41 milioane de lei și au solicitat fonduri publice în valoare de 504,86 milioane de lei.

La nivelul regiunii de dezvoltare Sud – Muntenia au fost transmise până acum 2.132 cereri de finanțare care au o valoare totală de 20,51 miliarde de lei, solicitând fonduri publice de aproape 14,40 miliarde de lei. Pentru 939 dintre ele au fost semnate contracte de finanțare în valoare totală de 9,45 miliarde de lei și fonduri nerambursabile solicitate de 7,87 miliarde de lei. Sumele includ și aplicația al cărui beneficiar unic este ANCPI, în cadrul Axei prioritare 11 – „Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăților în cadastru şi cartea funciară”, și care are o valoare totală de aproape 1,44 de miliarde de lei, respectiv o valoare nerambursabilă de peste 1,22 miliarde de lei.

Potențialii beneficiari din județul Dâmbovița au transmis 351 de cereri de finanțare ce au însumat o valoare totală de 3,25 miliarde de lei și au solicitat fonduri nerambursabile de 2,38 miliarde de lei. Pentru 176 dintre acestea s-au semnat contracte de finanțare în valoare totală de peste 1,58 de miliarde de lei, ce au solicitat fonduri publice în valoare aproximativ 1,35 miliarde de lei.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio și are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanțare din Regio puteți obține contactând experții Serviciului Helpdesk: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.