Prin semnarea acestui document, Primăria Municipiului Câmpina din județul Prahova a primit fonduri Regio pentru creșterea calității vieții câmpinenilor prin reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public stradal, astfel încât acesta să asigure satisfacerea integrală a necesităților orașului și locuitorilor săi, în condiții de maximă eficiență din punct de vedere al consumului de resurse și cu rezultate benefice în privința costurilor acestor utilități pentru populație și municipalitate. Investiția va conduce la crearea, modernizarea, extinderea și reîntregirea a peste 28,8 km de sistem de iluminat public și utilizarea a 64 de surse de energie regenerabilă, urmărindu-se scăderea consumului anual de energie primară în iluminatul public și a emisiilor de CO2, ameliorarea securității, siguranței și confortului cetățenilor pe timp de noapte, diminuarea poluării luminoase și folosirea materialelor ecologice pentru protecția mediului.
Proiectul va fi implementat în 46 de luni, în perioada 1 mai 2018 – 28 februarie 2022, și are un buget cu o valoare totală de 7.683.934,09 lei, din care 6,5 milioane de lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, peste 994 de mii de lei este finanțarea de la Bugetul Național, iar aproape 191 de mii de lei este contribuția Primăriei Municipiului Câmpina.
Până la această dată, în cadrul Priorității de investiții 3.1.C, unde au putut fi depuse proiecte pentru îmbunătățirea infrastructurii iluminatului public, s-au transmis 19 aplicații în valoare totală de 214,14 milioane de lei, ce au solicitat aproape 172 de milioane de lei - fonduri nerambursabile. Pentru 12 dintre ele s-au semnat contracte de finanțare cu o valoare totală de 134 de milioane de lei și au solicitat fonduri publice în valoare de peste 129 de milioane de lei.
La nivelul regiunii de dezvoltare Sud – Muntenia au fost transmise până acum 2.098 de cereri de finanțare care au o valoare totală de 20,43 miliarde de lei, solicitând fonduri publice de aproape 14,35 miliarde de lei. Pentru 816 dintre ele au fost semnate contracte de finanțare în valoare totală de aproape 8,53 miliarde de lei și fonduri nerambursabile solicitate de 7,26 miliarde de lei. Sumele includ și aplicația al cărui beneficiar unic este ANCPI, în cadrul Axei prioritare 11 – „Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăților în cadastru şi cartea funciară”, și care are o valoare totală de aproape 1,44 de miliarde de lei, respectiv o valoare nerambursabilă de peste 1,22 miliarde de lei.
Potențialii beneficiari din județul Prahova au transmis 556 de cereri de finanțare ce au însumat o valoare totală de aproape 5,58 miliarde de lei și au solicitat fonduri nerambursabile de peste 3,83 miliarde de lei. Pentru 206 dintre acestea s-au semnat contracte de finanțare în valoare totală de aproape 1,88 miliarde de lei, ce au solicitat fonduri publice în valoare de peste 1,58 miliarde de lei.