Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Fonduri Regio pentru proiecte privind dezvoltarea urbană și infrastructura educațională, în județul Dâmbovița

În cursul săptămânii trecute, au fost semnate contractele de finanțare pentru două proiecte privind dezvoltarea urbană și infrastructura educațională din județul Dâmbovița. Este vorba despre: „Reconversia și refuncționalizarea terenului din vecinătatea Complexului Turistic de Natație Târgoviște prin crearea de facilități pentru recreere – Etapa I” și „Construire școală cu clasele 0-VIII în satul Corbii Mari, comuna Corbii Mari, județul Dâmbovița” inițiative ce primesc finanțare din Programul Operațional Regional 2014-2020 (Regio).

Pentru revitalizarea mediului urban ca urmare a transformării suprafețelor degradate, Primăria Municipiului Târgoviște va iniția o serie de investiții ce vor genera facilități moderne pentru recreere și petrecere a timpului liber, pe o suprafață de peste 45 de mii de metri pătrați aflată în vecinătatea Complexului Turistic de Natație. Astfel, locuitorii municipiului Târgoviște, și nu numai, vor beneficia de un parc amenajat corespunzător în care vor fi delimitate: un loc de joacă pentru copii, o zonă destinată practicării sportului în aer liber, precum și un spațiu pentru activități cultural-artistice. De asemenea, se mai are în vedere realizarea aleilor de acces, montarea de mobilier urban modern, precum și amenajarea întregii zone cu diferiți arbuști, plante ornamentale și gazon. Demersul administrației târgoviștene este sprijinit financiar în cadrul Axei prioritare 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4.2 - „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”.

Contractul de finanțare prevede un termen de implementare de 46 de luni, de la 1 iunie 2018 până la 31 martie 2022, și are o valoarea totală de 10.793.398,96 lei. Din aceștia, peste nouă milioane de lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), peste 1,4 milioane de lei sunt alocați din bugetul național, iar cofinanțarea beneficiarului depășește suma de 215 de mii de lei.

Proiectul administrației locale din comuna Corbii Mari are în vedere îmbunătățirea infrastructurii educaționale și, implicit, a procesului de învățământ. În acest sens, va fi construită și dotată o nouă școală în cadrul căreia vor fi organizate laboratoare, două săli media, o sală de festivități, spații administrative, precum și grupuri sanitare moderne. De asemenea, în exteriorul clădirii vor fi amenajate spații verzi destinate activităților recreative. Astfel, elevii și cadrele didactice vor beneficia de condiții optime pentru desfășurarea activităților educative, asigurându-se totodată creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și al învățământului obligatoriu, în special pentru copiii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului.

Pentru realizarea investițiilor, administrația comunei Corbii Mari a obținut finanțare din Regio, Axa prioritară 10 - „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiții 10.1 - „Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectiv specific 10.1 „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, apel dedicat învățământului obligatoriu, Operațiunea B.

Implementat în 44 de luni, începând cu 1 martie 2018, până la 31 octombrie 2021, proiectul are o valoare totală de 7.039.345,10 lei. Din aceștia, peste 5,9 milioane de lei sunt asigurați din FEDR, peste 900 de mii de lei provin din bugetul național, peste 140 de mii de lei reprezintă cofinanțarea eligibilă a beneficiarului, în timp ce valoarea cheltuielilor neeligibile asigurate de beneficiar se ridică la suma de 7.735 de lei.

În prezent, în regiunea Sud Muntenia s-au înregistrat 1.752 de proiecte (inclusiv aplicațiile depuse în cadrul SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 10 miliarde de lei. Din acestea, au fost semnate contracte pentru 739 de cereri de finanțare, a căror valoare solicitată este de peste 6,4 miliarde de lei. În situația contractelor semnate, este inclus și contractul aferent Priorității de investiții 11.1 – „Consolidarea capacității instituționale şi o administrație publică eficientă”, proiect implementat la nivel național al cărui beneficiar este Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, gestionat de ADR Sud Muntenia.         

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanţare din Regio puteți obține contactând experții Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.