Prin proiectul „Dezvoltarea transportului public în municipiul Curtea de Argeș”, administrația locală a accesat finanțare europeană în cadrul Axei prioritare 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 4e - „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 3.2 - „Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.
În acest context, se are în vedere modernizarea transportul public de călători și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul municipiului. Pentru a atinge acest obiectiv, administrația locală va autoriza intervenții de reabilitare a două tronsoane rutiere, de amenajare a stațiilor de transport, precum și de realizare a unei autobaze, inclusiv a infrastructurii tehnice aferente acesteia. De asemenea, vor fi achiziționate 14 autobuze electrice și vor fi amplasate stații de încărcare electrică, implementându-se totodată sisteme de management inteligent al traficului și de e-tiketing. Toate aceste investiții vor crea condiții de siguranță și confort în trafic și vor crește eficiența și atractivitatea serviciilor de transport public de călători pentru locuitorii urbei.
Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni, din 4 iulie 2019 până la 30 iunie 2022. Investițiile ce vor fi derulate au o valoare totală de 47.028.577,51 lei; din aceștia peste 37 de milioane de lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), peste 5,7 milioane de lei sunt alocate din bugetul național, peste 878 de mii de lei reprezintă cofinanțarea beneficiarului, în timp ce peste trei milioane de lei constituie valoarea cheltuielilor neeligibile.
Demersul inițiat de Primăria Orașului Bolintin-Vale – „Îmbunătățirea calității serviciilor educaționale ale Școlii Gimnaziale Nr. 1 și monitorizare video în Bolintin-Vale” are în vedere îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. În acest sens, au fost valorificate oportunitățile de finanțare Regio prin Axa prioritară 13 - „Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 9b - „Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale”, Obiectivul specific 13.1 - „Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici şi mijlocii din România”, apel de proiecte dedicat sprijinirii obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD). În cadrul proiectului, sunt prevăzute lucrări de reabilitare termică a două corpuri de clădire ce aparțin Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bolintin-Vale, de modernizare și de dotare a acestora în mod corespunzător. De asemenea, pentru a se asigura calitatea spațiului public, instituția școlară va fi supravegheată prin intermediul unui sistem de monitorizare video. Pe această cale, elevii și personalul școlii își vor desfășura activitatea într-un mediu caracterizat prin siguranță și confort, un mediu ce va asigura accesul echitabil la servicii educaționale de calitate. Proiectul are un termen de implementare de 63 de luni, în perioada 1 decembrie 2017 – 28 februarie 2023, și o valoare totală a investițiilor de 20.156.820,27 lei. Din aceștia peste 17 milioane de lei constituie alocarea FEDR, peste 2,6 milioane de lei provin din bugetul de stat, peste 400 de mii de lei reprezintă cofinanțarea beneficiarului, în timp ce diferența, peste 25 de mii de lei, este valoarea cheltuielilor neeligibile.
Administrația municipiului Călărași își propune să reducă emisiile de carbon la nivelul localității, construind un terminal intermodal de transport în zona de vest a orașului. Investiția va asigura accesul populației la transportul public de călători, precum și la mijloacele nemotorizate de deplasare, reducând astfel numărul de utilizări al vehiculelor personale. Prin această intervenție, călărășenii se vor deplasa în condiții optime de siguranță și confort, beneficiind totodată de un spațiu urban atractiv și de un mediu în care nivelul de poluare este redus.
Aplicația „Reducerea emisiilor de CO2 în zona urbană prin construirea unui terminal intermodal de transport în zona de vest (SIDERCA) a municipiului Călărași” a accesat finanțare Regio în cadrul Axei prioritare 4 - „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4e - „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectiv specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, apel de proiecte dedicat municipiilor reședință de județ, și va fi implementată în 48 de luni, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 august 2022. Valoarea totală a investițiilor se ridică la 3.631.539,02 lei, din care peste trei milioane de lei provin din FEDR, bugetul național alocă peste 468 de mii de lei, cofinanțarea beneficiarului depășește 72 de mii de lei, în timp ce aproximativ 25 de mii de lei reprezintă valoarea cheltuielilor neeligibile.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al Județului Ialomița și Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu, în calitate de beneficiari de fonduri europene, își propun să crească eficiența energetică a corpurilor de clădire în care se desfășoară activitatea Detașamentului de pompieri Urziceni, respectiv a Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu. Astfel, se vor realiza lucrări de izolare termică, de înlocuire a tâmplăriei și de refacere a finisajelor, precum și de modernizare a instalațiilor termice. Pe această cale, se vor înregistra diminuări ale consumului de energie și, implicit, al costurilor aferente, aspectul clădirilor va fi considerabil îmbunătățit, iar angajații celor două instituții vor beneficia de condiții optime de confort pentru desfășurarea activității. Nu în ultimul rând, implementarea proiectului va contribui la diminuarea poluării în municipiile Urziceni și Giurgiu, prin reducerea emisiilor de carbon
Cele două aplicații sunt finanțate în cadrul Axei prioritare 3 „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”, Operațiunea B „Clădiri publice”, apel de proiecte dedicat sprijinirii SUERD.
Proiectul „Reabilitare termică și energetică a construcției denumite Pavilion Principal – Detașamentul de Pompieri Urziceni” are o perioadă de implementare de 50 de luni (14 noiembrie 2017 – 31 decembrie 2021) și o valoare totală de 4.567.837,98 lei. Din aceștia, alocarea FEDR este de peste 2,8 milioane de lei, peste 500 de mii de lei reprezintă cofinanțarea beneficiarului, în timp pe peste un milion de lei este cuantumul cheltuielilor neeligibile.
„Lucrări de reabilitare termică și modernizare a spațiilor de lucru din clădirea C1, cu destinația sediu IPJ Giurgiu și a serviciilor de auditare energetică a construcției în cauză” va fi implementat în 49 de luni, în intervalul 1 decembrie 2017 – 30 decembrie 2021, și are o valoare totală a investițiilor de 4.272.498,01 lei. Din aceștia, peste 3,2 milioane de lei sunt alocate din FEDR, peste 580 de mii de lei constituie cofinanțarea beneficiarului, peste 400 de mii de lei fiind valoarea cheltuielilor neeligibile.
În prezent, în regiunea Sud Muntenia s-au înregistrat 1.247 de proiecte (inclusiv aplicațiile depuse în cadrul SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste opt miliarde de lei. Din acestea, au fost semnate contracte pentru 720 de cereri de finanțare, a căror valoare solicitată depășește șase miliarde de lei. În situația contractelor semnate, este inclus și contractul aferent Priorității de investiții 11.1 – „Consolidarea capacității instituționale şi o administrație publică eficientă”, proiect implementat la nivel național al cărui beneficiar este Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, gestionat de ADR Sud Muntenia.