Obiectivul general al proiectului îl constituie reconversia terenurilor și suprafețelor degradate în scopul revitalizării mediului urban al municipiului Pitești, reducerii poluării aerului și creșterea oportunităților de agrement și petrecere a timpului liber pentru locuitorii din municipiu. Astfel, după implementarea proiectului, suprafața spațiului verde din municipiul Pitești va crește cu peste 20 de hectare, iar 1,6 hectare de străzi urbane vor fi reabilitate sau modernizate.
Perioada de implementare a proiectului este de 67 de luni, în intervalul 1 iunie 2018 – 31 decembrie 2023, valoare totală a bugetului fiind de 21.922.277,47 de lei, din care 16.550.598,92 lei reprezintă contribuția FEDR, 2.531.268,07 lei este finanțarea de la Bugetul de Stat și 2.840.410,48 este contribuția beneficiarului.
Până la această dată, în cadrul Priorității de investiții 4.2, unde au putut fi depuse proiecte pentru regenerarea mediului urban, s-au înregistrat zece aplicații în valoare totală de 113,58 milioane de lei, ce au solicitat 111,24 milioane de lei - fonduri nerambursabile. Pentru opt dintre ele s-au semnat contracte de finanțare cu o valoare totală de 92,4 milioane de lei unde sprijinul financiar nerambursabil reprezintă 89,56 milioane de lei.
La nivelul regiunii de dezvoltare Sud – Muntenia au fost transmise până acum 2.076 cereri de finanțare care au o valoare totală de 20,39 miliarde de lei, solicitând fonduri publice de peste 14,31 miliarde de lei. Pentru 792 dintre ele au fost semnate contracte de finanțare în valoare totală de 8,17 miliarde de lei și fonduri nerambursabile solicitate de aproape 6,93 miliarde de lei. Sumele includ și aplicația al cărui beneficiar unic este ANCPI, în cadrul Axei prioritare 11 – „Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăților în cadastru şi cartea funciară”, și care are o valoare totală de aproape 1,44 de miliarde de lei, respectiv o valoare nerambursabilă de peste 1,22 miliarde de lei.
Potențialii beneficiari din județul Argeș au transmis 475 de cereri de finanțare ce au însumat o valoare totală de 3,89 miliarde de lei și au solicitat fonduri nerambursabile de 2,53 de miliarde de lei. Pentru 186 dintre acestea s-au semnat contracte de finanțare în valoare totală de 1,2 miliarde de lei, ce au solicitat fonduri publice în valoare de 967 milioane de lei.