Cele două cereri de finanțare au fost depuse de solicitanți în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 „Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale”, Obiectivul Specific 8.2 „Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență”, Operațiunea B - Unități de primiri urgențe, respectiv Obiectivul specific 8.3 – „Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, Grup vulnerabil: Persoane cu dizabilități.
Pentru extinderea, dotarea și amenajarea Compartimentului de primiri urgențe al Spitalului de Pediatrie Pitești, Consiliul Județean Argeș, în calitate de beneficiar de fonduri europene, va realiza investiții de 3.430.123,52 lei, cât reprezintă valoarea totală a proiectului, din care aproape 2,4 milioane de lei înseamnă contribuția Fondului European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), aproximativ 960 de mii de lei sunt provin de la bugetul de stat, iar peste 68 de mii de lei reprezintă cofinanțarea beneficiarului. Proiectul are o perioadă de implementare de 44 de luni, începând cu 1 noiembrie 2017.
Prin al doilea demers, DGASPC Argeș, având calitatea de beneficiar de finanțare europeană nerambursabilă, va înființa un centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități și va construi patru locuințe protejate pentru 32 de persoane cu dizabilități dezinstituționalizate din Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Tigveni, în comuna Tigveni, sat Băilești. Valoarea totală a proiectului este de 5.565.723,24 lei, din care peste 3,5 milioane de lei provin din FEDR, peste 548 de mii de lei sunt alocați din bugetul de stat, cofinanțarea beneficiarului fiind de peste 84 de mii de lei. Proiectul va fi implementat în 56 de luni (1 iunie 2017 – 31 ianuarie 2022)
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a înregistrat până în prezent 1.122 de proiecte (inclusiv aplicațiile din cadrul SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile în valoare de peste 7 miliarde de lei. Dintre acestea, 237 de aplicații, având o valoare eligibilă finanțată din FEDR și bugetul de stat, de 1,7 milioane de lei, provin din județul Argeș. În acest context, în cadrul Axei prioritare 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, au fost înregistrate 10 aplicații ce au o valoare totală eligibilă de peste 61 de milioane de lei.