Prin acest proiect, administrația locală dorește să asigure un serviciu de transport public de călători a cărui eficiență să conducă la diminuarea numărului de deplasări cu autoturismele personale, determinând totodată o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Pentru atingerea acestui obiectiv, în partea de nord a municipiului, în proximitatea Spitalului Județean de Urgență Prahova, va fi creat un terminal de transfer multimodal ce va facilita accesul la diferite mijloace de transport în comun. Proiectat la standarde înalte de calitate, acesta va pune la dispoziția călătorilor spații moderne de așteptare, loc interior de joacă pentru copii, spații care să asigure îmbarcarea/debarcarea călătorilor în condiții de siguranță și sisteme de e-tiketing. De asemenea, se are în vederea amenajarea unei parcări de tip park&ride, precum și implementarea unui sistem inteligent de management al traficului care va asigura informarea călătorilor în timp util, coordonând totodată semaforizarea pentru 13 intersecții și cinci treceri pietonale. Nu în ultimul rând, va fi creată infrastructura destinată deplasărilor cu bicicleta. Realizarea acestor investiții va asigura accesul populației la mijloacele de transport disponibile în zonă (tramvai, troleibuz, autobuz, etc.), determinându-se astfel o diminuare a deplasărilor cu autoturismele personale, fluidizarea traficului, precum și scăderea emisiilor de gaze poluante.
Primăria Municipiului Ploiești beneficiază de finanțare Regio, în cadrul Obiectivului specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”. Proiectul va fi implementat în 96 de luni, în intervalul 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2021, și dispune de un buget a cărui valoare totală este de 98.197.848,83 lei. Din aceștia, peste 44 de milioane de lei constituie contribuția din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), șapte milioane de lei reprezintă alocarea din bugetul de stat, în timp ce beneficiarul asigură o cofinanțare eligibilă de peste un milion de lei; diferența de peste 45 de milioane de lei reprezintă valoarea aferentă cheltuielilor neeligibile, inclusiv TVA, asigurate de beneficiar.
În prezent, din cele 1.178 de proiecte (inclusiv aplicațiile depuse în cadrul SUERD) înregistrate în regiunea Sud Muntenia, prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste opt miliarde de lei, 74 de cereri de finanțare, cu o valoare solicitată de peste 1,4 miliarde de lei, au fost depuse de cele șapte municipii reședință de județ din regiunea noastră, în cadrul Axei prioritare 4 - „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”. Dintre acestea, prin cele 13 aplicații depuse de municipiul Ploiești, sunt solicitate finanțări de peste 419 milioane de lei.