Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Domeniul major de interventie 4.3 : Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor

30.jpg

Se redeschide sesiunea de depune a proiectelor pentru dezvoltarea microîntreprinderilor în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”.

Cererile de proiecte pot fi depuse la sediul Agenţiei în intervalul 20 martie, ora 10:00 - 17 aprilie, ora 14:00. Bugetul orientativ alocat acestei cereri de proiecte pentru regiunea de dezvoltare Sud Muntenia este de 13,55 milioane de euro.

Deschiderea acestui nou apel de proiecte a fost posibilă datorită realocării fondurilor rămase neacoperite de contractele din cadrul Domeniului major de intervenţie 4.1 „Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală”.

Ghidul se adresează potenţialilor solicitanţi de finanţare nerambursabilă, respectiv societăţilor comerciale sau cooperative care se încadrează în categoria microîntreprinderilor.

Ghidul solicitantului consolidat pentru domeniul major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” s-a publicat marţi, 11 martie 2014 .

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat marţi, 18 martie, un Seminar de informare pentru potenţialii beneficiari de fonduri REGIO în vederea sprijinirii dezvoltării microîntreprinderilor. În urma discuţiilor dintre potenţialii beneficiari şi reprezentanţii ADR Sud Muntenia, precum şi din activitatea de help-desk a Agenţiei, a fost întocmită o listă cu răspunsurile la întrebările frecvent întâlnite pentru DMI 4.3 - Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor.

Mai jos, sunt ataşate: prezentarea susţinută de reprezentanţii ADR Sud Muntenia, lista răspunsurilor la întrebările cel mai des primite din partea potenţialilor beneficiari şi minuta întâlnirii.