Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Seminar de instruire pentru beneficiarii privaţi Regio

dsc_0355-1405681594.jpg

În data de 18 iulie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat un seminar de instruire, cu scopul de a veni în sprijinul noilor beneficiari Regio în implementarea corectă a proiectelor pentru care au obţinut, în luna iunie, finanţare nerambursabilă de 100% din FEDR şi de la bugetul de stat.

La această întâlnire de lucru au participat reprezentanţi ai mediului privat din regiunea Sud Muntenia, care au primit asistenţă financiară în cadrul Axei prioritare 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”.

În cadrul seminarului, noii beneficiari privaţi au primit informaţii utile despre etapele implementării proiectelor. Cu această ocazie, echipele ce asigură managementul proiectelor au primit detalii de specialitate despre procesul de derulare a proiectelor, despre regulile privind identitatea vizuală Regio, ce trebuie să fie respectate în activităţile de informare şi publicitate, precum şi despre documentele folosite în implementarea contractelor (prefinanţare, notificare privind depunerea cererii de prefinanţare/ rambursare, termen de depunere, documente ce trebuie să însoţească cererile de plată). Totodată, beneficiarii de fonduri Regio au fost informaţi despre cum trebuie realizate achiziţiile publice în cadrul proiectului‚ principii şi reguli, întocmirea documentaţiei de atribuire, precum şi despre conformitatea dosarului achiziţiei.