Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

S-a semnat cel mai mare contract de finanţare din cadrul D.M.I. 4.1

Luni, 19 septembrie, s-a semnat un nou contract de finanţare în cadrul Regio, ce vizează dezvoltarea unei structuri de sprijinire a afacerilor. SC FAST FINANCE FINDER SRL din municipiul Piteşti va primi asistenţă nerambursabilă din Regio, Axa prioritară 4 „Sprijinirea mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul major de intervenţie 4.1 „Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală”. Proiectul „Înfiinţare centru de afaceri în municipiul Piteşti, judeţul Argeş” are o valoare totală de 78.688.793,24 lei, din care valoarea totală a asistenţei nerambursabile este de 40.837.618,51 lei (fonduri FEDR: 35.418.466,53 lei; fonduri de la bugetul naţional: 5.419.151,98 lei). 

La nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia, acesta este proiectul cu cea mai mare valoare a asistenţei financiare nerambursabile primite în cadrul Domeniului Major de Intervenţie 4.1 „Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală”. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă crearea unei structuri locale de sprijinire a afacerilor, având ca scop atragerea investiţiilor, revigorarea şi dezvoltarea economiilor locale. 

Pe parcursul a 19 luni se va realiza un centru de afaceri modern, menit să asigure o serie de facilităţi şi spaţii pentru desfăşurarea activităţilor economice de producţie şi de prestare servicii. După realizarea acestui proiect, un număr de 51 de agenţi economici vor fi atraşi în cadrul structurii de sprijinire a afacerilor, dintre care 10 microîntreprinderi, 28 întreprinderi mici, 10 întreprinderi mijlocii şi trei întreprinderi mari. Totodată, va fi creat un număr total de 328 de locuri de muncă în cadrul firmelor găzduite în acest centru din municipiul Piteşti. 

 

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.