Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

S-a resfinţit biserica Sfântul Dumitru din comuna Potlogi, restaurată cu fonduri Regio

dsc_0407-1402377757.jpg
În data de 9 iunie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, a participat la slujba de resfinţire a bisericii Sfântul Dumitru din comuna dâmboviţeană Potlogi. Aceasta a fost restaurată cu fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013.
La sfârşitul lunii octombrie 2010, Parohia Potlogi, în calitate de beneficiar, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul
Restaurarea, realizarea picturilor interioare, a frescelor şi anexelor bisericii „Sfântul Dumitru” din comuna Potlogi, judeţul Dâmboviţa, pentru care a obţinut asistenţă în cadrul Axei prioritare 5 Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.1 Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe. Astfel, fondurile Regio au contribuit la restaurarea bisericii Sf. Dumitru, păstrându-se identitatea istorică a clădirii de cult, prin alegerea unor soluţii arhitecturale şi de amenajare a incintei astfel încât stilul arhitectural brâncovenesc existent să nu fie compromis.
Contractul de finanţare are o valoare totală de 2.551.521,16 lei, din care valoarea totală eligibilă a proiectului este de
2.042.071,48 lei (1.735.760,76 lei reprezintă fonduri nerambursabile FEDR, 265.469,29 lei fonduri de la bugetul naţional, iar 40.841,43 lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului).
Implementarea proiectului se va finaliza în această vară, iar obiectivul de patrimoniu va fi inclus în circuitul turistic, având în vedere potenţialul excepţional al zonei şi al Ansamblului Palatului Brâncovenesc, construit în anul 1698 de Constantin Brâncoveanu, aflat în vecinătatea bisericii Sfântul Dumitru. Menţionăm faptul că în comuna Potlogi se află, de asemenea, în curs de implementare în cadrul programului Regio, proiectul pentru restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/ modernizarea infrastructurii conexe a Ansamblului Palatului Brâncovenesc Potlogi, a cărui valoare totală este de aproximativ 43 de milioane de lei.
La slujba de resfinţire a bisericii restaurate cu foduri Regio au participat vicepremierul Liviu Nicolae Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, precum şi reprezentanţi ai adiministraţiei publice locale din judeţ. 
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0242-313-167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.