Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

S-a aprobat supracontractarea proiectelor din lista de rezervă, destinate iluminatului public, infrastructurii educaționale și dezvoltării urbane!

Miercuri, 22 ianuarie, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 (AMPOR) a aprobat supracontractarea proiectelor din lista de rezervă a Programului, pentru iluminatul public (Axa prioritară 3), dezvoltarea urbană durabilă (Axa prioritară 4), îmbunătățirea infrastructurii educaționale (Axa prioritară 10) și pentru regenerarea orașelor mici și mijlocii (Axa prioritară 13). Prin această măsură, proiectele aflate în lista de rezervă vor fi evaluate, în vederea contractării, valoarea totală a finanțării depășind 2,4 miliarde de euro.

De asemenea, după îndeplinirea unor condiții impuse de reglementările europene, vor fi relansate și apeluri de proiecte în cadrul POR 2014-2020 pentru axele prioritare cu finanțare disponibilă, inclusiv pentru stimularea mediului de afaceri.