Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Regio finanţează reabilitarea infrastructurii educaţionale din judeţul Argeş

1404465276262-1404468269.jpg

În data de 3 iulie, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a fost semnat un nou contract de finanţare Regio, al cărui beneficiar, Comuna Bascov, este din regiunea Sud Muntenia. Evenimentul a avut loc în prezenţa primului-ministru Victor Ponta şi a vicepremierului Liviu Dragnea, alături de directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, şi Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov.

Cu această ocazie, Comuna Bascov din judeţul Argeş a devenit beneficiară de fonduri nerambursabile în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”, pentru proiectul „Reabilitare şcoală generală din Bascov centru, judeţul Argeş”.

Contractul are o valoare totală de 4.605.495,39 lei, din care valoarea totală eligibilă a proiectului este de 2.573.366,41 lei (fonduri FEDR - 2.187.361,45 lei; fonduri buget naţional - 334.537,63 lei, cofinanţarea eligibilă a beneficiarului - 51.467,33 lei), iar durata de implementare a acestuia este de 15 luni.

Cu sprijin financiar Regio se vor executa lucrări de reabilitare, extindere şi modernizare la cele două clădiri ale unităţii şcolare, care au fost construite în anii 1938 (corpul A) şi 1987 (corpul B). Astfel, se va realiza reabilitarea termică şi arhitecturală şi se va consolida structura de rezistenţă. Totodată, prin acest proiect se vor dota cu echipamente didactice moderne, laboratoarele de informatică, chimie, biologie şi fizică. Şcoala Generală cu clasele I – VIII asigură instruire primară şi gimnazială unui număr de peste 550 de copii din satele Bascov, Uiasca şi Scheau.

Până la această dată, la nivelul regiunii Sud Muntenia au fost semnate 686 de contacte de finanţare, din care 53 au ca obiectiv reabilitarea infrastructurii educaţionale.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0242-313-167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.