Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Polul de Dezvoltare Piteşti primeşte finanţare nerambursabilă din Regio

În prima jumătate a lunii martie 2012 s-a semnat o nouă cerere de finanţare în cadrul Axei prioritare 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniul „Poli de dezvoltare”. Beneficiarul finanţării nerambursabile din fonduri Regio este Unitatea administrativ-teritorială municipiul Piteşti, care primeşte asistenţă financiară pentru proiectul: „Modernizare Parc Ştrand.

Contractul de finanţare „Modernizare Parc Ştrand are o valoare totală de 6.953.684,08 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 4.349.791,07 lei, valoarea eligibilă  nerambursabilă din bugetul naţional este de 955.492,38 lei, iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului este de 108.271,09 lei. Durata de implementare a proiectului este de 15 luni, interval de  timp în care se vor realiza următoarele: reabilitarea a 3.500 mp de spaţii verzi şi 14.500 mp de alei, înlocuirea a 3 poduri, amenajarea de spaţii de joacă pentru copii. De asemenea, în faza de execuţie a lucrărilor vor fi create 70 locuri de muncă. Potrivit specialiştilor, de infrastructura modernizată a Parcului Ştrand, ce acoperă o suprafaţă de aproximativ 14 ha, vor beneficia toţi locuitorii municipiului Piteşti.

 „Modernizarea Parcului Ştrand din Piteşti reprezintă cel de-al VI-lea contract de finanţare din Regio unde beneficiar este municipiul Piteşti, în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU). La nivelul regiunii Sud Muntenia, Piteştiul este pol de dezvoltare urbană şi, potrivit alocării regionale, aproape 39 de milioane de euro vor reprezenta asistenţa financiară nerambursabilă pentru proiectele cuprinse în PIDU. Până în momentul de faţă, municipiul Piteşti a semnat contracte în valoare de peste 70 de milioane de lei. ”, a declarat domnul Liviu Muşat, directorul ADR Sud Muntenia.

 

ADR Sud Muntenia  este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0242-313-167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.