Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Peste 3 milioane de lei fonduri nerambursabile din Regio pentru creșterea eficienței energetice a Spitalului de Recuperare Brădet

În data de 24 mai s-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul privind creșterea eficienței energetice a Spitalului de Recuperare Brădet din comuna Brăduleț, județul Argeș.

Prin acest contract, Unitatea Administrativ-Teritorială Argeș, în calitate de beneficiar, a primit fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operațional Regional (Regio) 2014 – 2020, Axa prioritară 3 „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”, Operațiunea B „Clădiri publice”. Valoarea totală a cererii de finanțare este de 3.333.577,98 lei, din care 2.741.047,72 lei reprezintă fonduri nerambursabile FEDR, iar 419.219,06 lei sunt fonduri din bugetul de stat.

Prin această investiție, ce se va derula cu ajutorul fondurilor nerambursabile europene prin programul Regio, se urmărește creșterea eficienței energetice a Spitalului de Recuperare Brădet. În prezent, clădirea se prezintă într-o stare avansată de uzură fizică din punct de vedere termo-energetic, fiind înregistrate pierderi de căldură importante atât la nivelul anvelopei, cât și la nivelul instalațiilor aferente.

Proiectul, ce are o perioadă de implementare de 38 de luni, vizează reducerea consumului de energie pentru încălzirea, prepararea apei calde, ventilarea și iluminatul Spitalului de Recuperare Brădet, în vederea scăderii costurilor de întreținere.

Spitalul de Recuperare Brădet este amplasat într-o regiune cu tradiţie balneară, apele sulfuroase - descoperite de fotograful Ioan Nicolescu în anul 1888 - au stat la baza înfiinţării staţiunii Brădet. Stațiunea a avut o perioadă de maximă dezvoltare până la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, când a intrat în declin. Revigorarea staţiunii Brădet a început în anul 1975, când s-a inaugurat actualul spital, clădire monobloc cu 8 etaje și o capacitate de 200 de paturi.

La nivelul regiunii Sud Muntenia, în cadrul apelului lansat pentru sprijinirea eficienței energetice în clădirile publice (Prioritatea de investiții 3.1 B), s-au depus 62 de aplicații, ce au o valoare totală de peste 394 de milioane de lei, din care valoare totală solicitată fiind de peste 333 de milioane de lei. Proiectul „Creșterea eficienței energetice a Spitalului de Recuperare Brădet” este primul contract de finanțare semnat în regiunea noastră până la această dată.

În cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, la nivelul județului Argeș s-a depus un număr de 213 aplicații, din care până în prezent s-au semnat 83 de contracte de finanțare. Valoarea totală a acestor proiecte este de aproximativ 290 milioane de lei, din care beneficiarii solicită în total fonduri nerambursabile de peste 253 de milioane de lei.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.