Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Oraşul turistic Sinaia a primit finanţare nerambursabilă din Regio pentru dezvoltarea urbană

În data de 23 decembrie, oraşul Sinaia a semnat primele cereri de finanţare în cadrul Axei prioritare 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniul „Centre urbane”. 

Contractul de finanţare al proiectului „Reabilitarea infrastructurii publice urbane oraş Sinaia <<Via Sinaia Design – Verde - Deschis>>” are o valoare totală de 81.856.120 de lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 52.354.760,04 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 11.500.454,45 lei, iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului este de 1.303.167,64 lei. Durata de implementare a proiectului este de 26 de luni, interval de timp în care se va reabilita sistemul rutier şi se vor executa lucrări de reparare la trotuarele din zona centrală a oraşului (Bulevardele: Republicii, Carol şi Ferdinand). Cu ajutorul fondurilor nerambursabile Regio se urmăreşte totodată mărirea siguranţei circulaţiei, prin crearea de sensuri giratorii şi montarea de indicatoare rutiere, precum şi îmbunătăţirea serviciilor publice.

Cel de-al doilea proiect din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană este „Achiziţia şi instalarea de echipamente de supraveghere necesare pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în oraşul Sinaia, judeţul Prahova”. Contractul de finanţare are o valoare totală de 1.749.702 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este 1.130.082,58 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 248.238,42 lei, iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului este de 28.129 de lei. Durata de derulare a contractului este de 26 de luni. Prin implementarea acestui proiect se doreşte prevenirea şi combaterea delincvenţei, criminalităţii cu precădere a celei juvenile, eliminarea cauzelor şi a condiţiilor ce favorizează manifestarea acestui fenomen în unităţile de învăţământ şi împrejurimile acestora, prin atenta supraveghere prin intermediul camerelor video montate în curţile instituţiilor de învăţământ şi a zonelor din preajma şcolilor. Totodată se vor instala camere de supraveghere în zona centrală (Bulevardele  Republicii, Carol I şi Ferdinand, Colegiul Naţional „C. Cantacuzino”, Centrul Cultural „Carmen Sylva”, Şcoala Generală „G. Enescu”, Şcoala Generală „Principesa Maria”, cu dispecerizare în sediul primăriei).

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.