Joi, 12 iulie, s-a emis ordinul de aprobare a modificărilor și completărilor Ghidului solicitantului pentru apelul de proiecte nr. POR 2018/6/6.1/5 PROIECTE NEFINALIZATE, în cadrul Axei prioritare 6 - Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1 „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale”.
Prin modificările și completările propuse, ce se regăsesc în documentul denumit Sinteza modificărilor, s-a urmărit reglementarea modalității de derulare a proiectelor, în vederea accelerării procesului de absorbție a fondurilor prin POR 2014 – 2020.
Ghidul solicitantului modificat, împreună cu Sinteza modificărilor pot fi consultate pe website-ul https://regio.adrmuntenia.ro, secțiunea Program > Axa 6,link:https://regio.adrmuntenia.ro/download_file/article/1006/Ghid%20consolidat.rar, precum și pe site-ul Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020, www.inforegio.ro.