Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Întâlnire la nivel regional cu mass-media din Sud Muntenia

dsc_0130-1481721171.jpg

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat în data de 14 decembrie, la Călăraşi, o întâlnire la nivel regional cu mass-media din Sud Muntenia.

În cadrul acestui eveniment au fost prezentate oportunităţile de finanţare şi condiţiile de accesare a fondurilor nerambursabile europene alocate Sud Munteniei prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, cu accent pe liniile de finanţare lansate până în prezent. Bugetul alocat iniţial regiunii Sud Muntenia prin POR pentru perioada de programare 2014 – 2020 depăşeşte 800 de milioane de euro.

Totodată, scopul întâlnirii cu jurnaliştii a fost de a informa opinia publică cu privire la stadiul implementării POR 2014 – 2020 în Sud Muntenia. În acest sens, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, a declarat următoarele:

„Suntem la sfârşitul lui 2016, an în care Programul Operaţional Regional 2014 -2020, chiar dacă a început într-un ritm mai lent, acum se derulează cu motoarele turate la maxim, inclusiv în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia. După cum ştiţi, au fost lansate o serie de apeluri destinate atât mediului public, cât şi mediului privat. Astfel, la nivelul regiunii noastre s-au depus 275 de proiecte în cadrul apelurilor lansate până în prezent, prin care aplicanţii doresc să realizeze investiţii pentru îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, creşterea eficienţei energetice în clădirile rezidenţiale, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural, îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, precum şi pentru dezvoltarea durabilă a turismului. Valoarea totală solicitată prin cele 275 de proiecte depuse în Sud Muntenia însumează peste 1.170 de milioane de lei.”

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru POR 2014 - 2020 şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.