Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Termen extins pentru transmiterea proiectelor privind infrastructura socială pentru grupul vulnerabil „Copii”

Joi, 18 martie, Autoritatea de Management (AM) pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 a publicat Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice, și administrației (MDLPA) nr. 373/18.03.2021, pentru modificarea „Secțiunii 2.2 - Care este perioada În care pot fi depuse proiectele” din „Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor În cadrul apelurilor de proiecte pentru P.O.R.202018/ 8.1/8.3/C, apel 3, Grup vulnerabil: Copii, din cadrul Axei prioritare 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale, Prioritatea de Investiții 8.1 - lnvestițiile în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale, Obiectivul Specific 8.3 - Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, aprobat prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației nr. 3366/2020, ce extinde perioada pentru depunere a proiectelor privind infrastructura socială pentru grupul vulnerabil „Copii”.

Astfel, noul termen pentru transmiterea cererilor de finanțare prin intermediul sistemul electronic MySMIS 2014+ este 1 iulie 2021, ora 12:00.

Celelalte prevederi ale Ordinului MDLPA nr. 3366/2020, cu modificările ulterioare, rămân neschimbate.

Ghidul consolidat pentru apelul 3 al Obiectivului specific 8.3.C și Ordinul MDLPA nr. 373/18.03.2021 pot fi descărcate de pe site-ul dedicat implementării POR 2014-2020 în regiunea de dezvoltare Sud – Muntenia, 2014-2020.adrmuntenia.ro, secțiunea Program > Axe > Axa 8, titlul „Grup vulnerabil copii” > „Apelul 3”, link: https://2014-2020.adrmuntenia.ro/axa-8/static/1203, sau de pe site-ul AM POR, inforegio.ro.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio și are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanțare din Regio puteți obține contactând experții Serviciului Helpdesk: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.