Vineri, 15 februarie, s-au semnat două noi contracte de finanţare în cadrul Axei prioritare 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Subdomeniul „Poli de creştere”. Beneficiarul, Municipiul Ploieşti, primeşte asistenţă financiară pentru după proiecte ce vizează creşterea mobilităţii transportului public prin reabilitarea traseelor tramvaielor 101 şi 102.
Proiectul „Creşterea mobilităţii transportului public prin reabilitarea traseului tramvaiului 101 cu lucrări vizând calea de rulare, staţii cu peroane adaptate persoanelor cu dizabilităţi, material rulant, elemente de semnalizare şi automatizare - etapa I” are o valoare totală de 62.782.805,52 lei, din care 47.244.464,27 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă (fonduri FEDR: 37.960.927,04 lei; fonduri din bugetul naţional: 8.338.647,94 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului: 944.889,29 lei). Prin implementarea proiectului se va moderniza infrastructura de transport public aferentă liniei de tramvai 101, etapa I, pe o lungime de 3,32 km cale simplă de rulare, într-o perioadă de 18 de luni de la semnarea contractului de finanţare.
Cel de-al doilea contract - „Creşterea mobilităţii transportului public prin reabilitarea traseului tramvaiului 102 cu lucrări vizând calea de rulare, staţii cu peroane adaptate persoanelor cu dizabilităţi, material rulant, elemente de semnalizare şi automatizare - etapa I: Bucla Nord - Intersecţie Republicii” are o valoare totală de 35.641.384,85 lei, din care 27.249.878,48 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă (fonduri FEDR: 21.895.277,36 lei; fonduri din bugetul naţional: 4.809.603,56 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului: 544.997,56 lei). Proiectul vizează reabilitarea infrastructurii de transport public aferentă liniei de tramvai 102, etapa I - Bucla Nord - Intersecţie Republicii pe o lungime de 4,55 km cale simplă de rulare şi a sistemului rutier adiacent, într-o perioadă de 28 de luni de la semnarea contractului de finanţare.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0242-313-167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.