De curând, la nivelul judeţului Dâmboviţa s-au semnat două noi contracte de finanţare ce vizează dezvoltarea microîntreprinderilor. Cele două Societăţi Comerciale, în calitate de beneficiari, au primit asistenţă financiară nerambursabilă din Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”.
Astfel, SC Cosmin SRL din municipiul Târgovişte, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Dezvoltarea societăţii Cosmin SRL prin investiţii în activitatea de întreţinere şi reparare a autovehiculelor”. Valoarea totală a investiţiei este de 1.529.699,52 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 1.213.831,74 lei (valoare FEDR: 840.000 de lei; contribuţie beneficiar: 373.831,74 lei).
Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele: dezvoltarea economică durabilă a societăţii Cosmin SRL, prin extinderea gamei de servicii oferite; pătrunderea societăţii pe piaţa serviciilor de întreţinere şi reparare autovehicule începând cu primul an de exploatare a investiţiei; crearea a şase noi locuri de muncă permanente.
SC Naviland SRL din oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, a semnat în această perioadă contractul de finanţare pentru proiectul „Dezvoltarea activităţii productive la SC Naviland SRL, prin extinderea halei de producţie şi achiziţionarea de mijloace fixe performante”. Valoarea totală a proiectului este de 1.302.896,31 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 1.050.722,83 lei (fonduri FEDR).
Obiectivul general a proiectului îl constituie dezvoltarea durabilă a societăţii prin extinderea capacităţii de producţie şi achiziţionarea de active fixe performante. Astfel, cu ajutorul fondurilor nerambursabile Regio se va extinde hala de producţie cu 496,5 mp şi se vor achiziţiona utilaje moderne şi soft de proiectare. Durata de implementare a celor două proiecte este de 12 luni.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.