Judeţul Călăraşi a semnat, în data de 1 aprilie, cel de-al doilea contract de finanţare în cadrul Regio, Axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.1 „Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”.
Proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului de Psihiatrie Săpunari, judeţul Călăraşi” are o valoare totală de 2.203.789,76 lei, din care 1.674.166,81 lei reprezintă valoarea asistenţei nerambursabile (fonduri FEDR - 1.423.041,79 lei; fonduri din bugetul naţional - 217.641,68 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului - 33.483,34 lei).
Prin această investiţie se urmăreşte dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii judeţene de servicii de sănătate mintală, prin reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Psihiatrie Săpunari, în vederea îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei din judeţul Călăraşi. În urma implementării acestui proiect, ce se va realiza în 18 luni, va creşte numărul de consultaţii, pacienţii nemaifiind astfel redirecţionaţi către alte unităţi medicale, cum s-a întâmplat până în prezent. De asemenea, datorită echipării cu aparatură de specialitate a ambulatoriului, la Spitalul de Psihiatrie Săpunari va scădea timpul de diagnosticare a pacienţilor şi, totodată, numărul de internări.