Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Alte 60 de apartamente din Călăraşi vor fi reabilitate termic, prin programul Regio

dsc_0080-1415109251.jpg

Marţi, 4 noiembrie, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, împreună cu primarul Daniel Ştefan Drăgulin au semnat contractul de finanţare prin care Municipiul Călăraşi, în calitate de beneficiar, va primi fonduri nerambursabile în cadrul programului Regio, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.2 „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe”.

Proiectul „Reabilitare termică a blocului K17 din municipiul Călăraşi” are o valoare totală de 1.100.227,20 lei, din care 1.001.870,40 lei reprezintă valoarea totală eligibilă (492.920,24 lei fonduri FEDR; 108.202 lei finanţare de la bugetul de stat; 400.748,16 lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului).

Prin acest proiect, ce are ca termen de implementare 14 luni, se vor executa lucrări de reabilitare termică atât la anvelopa clădirii, cât şi la unele componente ale sistemului de încălzire, fapt ce va conduce la îmbunătăţirea condiţiilor de confort interior, reducerea consumurilor energetice, a costurilor de întreţinere pentru încălzire şi apă caldă menajeră, precum şi a emisiilor poluante generate de producerea, transportul şi consumul de energie. Imobilul K17, ce a fost construit în perioada 1964 – 1981, este format din trei scări de bloc, având patru etaje şi 60 de apartamente.

Reamintim că Municipiul Călăraşi a mai primit, în luna octombrie 2013, fonduri Regio pentru reabilitarea energetică de blocuri de locuinţe în cadrul programului Regio, fiind chiar primul solicitant de la nivelul ţării care a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Reabilitarea termică a blocurilor A9, A20, A21 şi A23 din municipiul Călăraşi”.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.