Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Alături de jurnaliști din județul Prahova, în vizită la proiecte finanțate prin Regio!

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 (Regio), a organizat marți, 5 noiembrie, o acțiune de promovare a rezultatelor programului în regiunea Sud Muntenia și în județul Prahova.

Evenimentul, desfășurat în prezența lui Bogdan Andrei Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, a reunit jurnaliști și beneficiari de finanțare nerambursabilă Regio din județul Prahova, și a debutat cu o conferință de presă organizată la sediul consiliului județean. În cadrul conferinței de presă, Liviu Gabriel Mușat, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a subliniat că „activitatea intensă desfășurată la nivelul ADR Sud Muntenia are în vedere, pe de o parte, implementarea cu succes a Programului Operațional Regional 2014 – 2020, astfel încât în regiunea noastră, condițiile de viață din comunitățile locale și regionale să se îmbunătățească. Pe de altă parte, prin pregătirea viitoarei perioade de programare, călătorim spre o regiune inteligentă, ecologică, conectată, socială și mai aproape de cetățeni!”. De asemenea, a fost prezentat stadiului implementării Regio la nivelul regiunii, respectiv al județului Prahova, întâlnirea continuând cu vizita, alături de jurnaliști, la proiecte derulate în județul Prahova.

Astfel, primul proiect vizitat a fost: „Consolidare, restaurare, conservare și punere în valoare arhitectura și pictura murală a Bisericii Mari a Mănăstirii Zamfira, județul Prahova – executată a fresco de Nicolae Grigorescu”. Beneficiarul, Mănăstirea Zamfira, a obținut finanțare Regio în cadrul Axei prioritare 5 „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”. Proiectul va fi finalizat până la data de 31 ianuarie 2021 și are o valoare totală de 19.555.986,32 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 19.164.866,59 lei. Următorul obiectiv vizitat a fost Schitul Jercălăi-Urlați, pentru valorificarea căruia, Arhiepiscopia Bucureștilor, în calitate de beneficiar de finanțare nerambursabilă, a implementat proiectul „Restaurare, Consolidare și punere în valoare a Bisericii de Lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a Schitului Jercălăi-Urlați”. Depusă spre finanțare prin Axa prioritară 5, Prioritatea de investiții 5.1, aplicația ce urmează a fi finalizată la data de 15 iunie 2021, se ridică la o valoare totală de 5.554.269,75 lei, din care 5.433.184,35 lei sunt fonduri nerambursabile. Nu în ultimul rând, a fost prezentat proiectul „Extinderea gamei de servicii, îmbunătățirea și completarea serviciilor deja furnizate de S.C. Vision Engineering & Consultancy S.R.L. prin dotarea cu echipamente și componente software performante, în scopul creșterii competitivității”. Beneficiarul proiectului, Vision Engineering & Consultancy, a valorificat oportunitățile de finanțare Regio prin Axa prioritară 2 – „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 – „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”. Proiectul a fost finalizat în data de 30 noiembrie 2018 și a derulat investiții în valoare totală de 1.207.370,75 lei, din care, asistența financiară nerambursabilă este de 1.014.597,27 lei.

În actualul exercițiu financiar, solicitanții de fonduri Regio din județul Prahova au depus 304 proiecte, din care au fost semnate 158 de contracte a căror valoare totală depășește un miliard de lei, finanțarea nerambursabilă ridicându-se la valoarea de 820 de milioane de lei.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanţare din Regio puteți obține contactând experții Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.