Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

A fost revizuit Ghidul Solicitantului pentru Apelul 2 de proiecte aferent Priorităţii de investiţii 6.1 – Drumuri judeţene

axa6-1500990940.png

Marţi, 25 iulie, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a Ghidului Solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2, ce conţine condiţii specifice pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 – Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

Astfel, principalele modificări prevăd:

  • completarea prevederilor ghidului specific Priorităţii de investiţii 6.1, cu referiri la posibilitatea încheierii de acorduri de parteneriat de colaborare între solicitanţii de finanţare (consilii judeţene) şi administraţii bazinale de ape pentru suprafeţe aflate în administrarea acestora şi în proprietatea Statului român, asupra cărora se intervine prin proiectul propus spre finanţare prin POR 2014-2020;
  • acordul de parteneriat va putea fi anexat la documentaţie inclusiv în perioada de verificare a documentaţiei la Autoritatea de Management pentru POR, cu încadrarea cheltuielilor aferente lucrărilor în albiile râurilor în categoria celor eligibile;
  • eliminarea obligativităţii depunerii auditului rutier ca anexă la cererile de finanţare propuse spre finanţare prin PI 6.1;
  • modificarea procentului prevăzut de ghidul specific pentru încadrarea proiectelor finanţabile în limita de 150% pentru PI 6.1;
  • actualizarea formei de contract - Clauze generale si clauze specifice POR;
  • rectificarea unor erori materiale în cadrul formei orientative de contract de finanţare. A fost modificat art. 13, alin. (2) din Anexa 1 - Condiţii generale POR prin specificarea posibilităţii rezilierii contractului de finanţare în cazul în care lansarea achiziţiei privind realizarea proiectului tehnic sau a achiziţiei principale de lucrări/ echipamente în cadrul proiectului nu se realizează în termen de maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a contractului de finanţare, conform solicitării. S-a reformulat Art. 2 (2)- Condiţii generale ale contractului cu privire la perioada de implementare a contractului. În acest sens, este necesară modificarea Anexei 6.1.5 a ghidului specific pentru a fi corelată cu Anexa 10.8 din cadrul ghidului general;
  • textul ghidului specific a fost modificat prin includerea, la momentul contractării, a formularului nr. 1 - Fişă de fundamentare. Proiect propus la finanţare/ finanţat din fonduri europene în conformitate cu HG.93/2016 în vederea obţinerii vizei de CFP;
  • eliminarea unor documente obligatorii solicitate în cadrul etapei precontractuale, având în vedere principiul contractării la faza de studiu de fezabilitate
  • extinderea termenului din cadrul etapei precontractuale de 30 zile calendaristice în cazul în care este necesară actualizarea/ emiterea Hotărârilor de Guvern (HG) pentru demonstrarea drepturilor reale aferente proprietăţii publice şi respectiv pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Aceste documente pot fi aduse inclusiv în cadrul etapei de contractare, dar nu mai târziu de 60 de zile calendaristice calculate de la data primirii notificării privind demararea etapei precontractuale. În acest sens, solicitantul trebuie să demonstreze faptul că au fost realizate demersurile necesare pentru emiterea/ actualizarea respectivelor hotărâri, cel târziu în termenul prevăzut în cadrul etapei precontractuale pentru transmiterea documentelor solicitate;
  • actualizarea Modelului A –Opisul cererii de finanţare.

Restul condiţiilor şi prevederilor din Ghidului Solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2 rămân neschimbate.

Forma consolidată a Ghidului Solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2 este publicată pe site-ul dedicat implementării POR în regiunea Sud Muntenia, regio.adrmuntenia.ro, secţiunea POR 2014-2020 > Program > Axe > Axa 6 – Drumuri, link: http://regio.adrmuntenia.ro/por_2014-2020/s1283/axa-6--drumuri/ sau pe site-ul www.inforegio.ro.