Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

A fost aprobată versiunea finală a Ghidului specific POR/8/8.1/8.3/C Grup vulnerabil „Copii”

untitled-1496057279.png

Astăzi, 29 mai, s-a aprobat versiunea finală a Ghidului Solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor pentru apelurile de proiecte aferente P.O.R./8/8.1/8.3/C - Grup vulnerabil „Copii”, din cadrul Axei prioritare 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, Prioritatea de investiţii 8.1, Obiectivul Specific 8.3 „Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene.

Ghidul conţine informaţiile specifice necesare în vederea deschiderii apelului de proiecte P.O.R./8/8.1/8.3/C/1 Grup vulnerabil „Copii”, referitoare la specificitatea proiectelor, modalitatea de completare şi de depunere a cererii de finanţare, condiţii de eligibilitate, criterii de evaluare, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucţiuni de completare a Cererii de finanţare de către solicitanţi.

Depunerea cererilor de finanţare se face utilizând sistemul electronic MY SMIS.

Pentru pregătirea proiectelor este prevăzută o perioadă de aproximativ o lună de la data publicării Ghidului specific, astfel încât depunerea proiectelor se va face începând cu data de 3 iulie 2017, ora 12:00. Cererile de finanţare vor putea fi transmise până în data de 3 ianuarie 2018, ora 12:00.

Apelul este de tip necompetitiv, bazat pe lista de proiecte elaborată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), în cadrul proiectului SIPOCA 2.

Ghidul, împreună cu anexele aferente pot fi consultate pe website-ul Agenţiei, secţiunea Program > Axe > Axa 8 - Infrastructură de sănătate şi socială, link: http://regio.adrmuntenia.ro/por_2014-2020/s1285/axa-8--infrastructura-de-sanatate-si-sociala/, precum şi pe website-ul programului: http://www.inforegio.ro.