Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Vizită la proiectele Regio implementate în judeţul Ialomiţa!

În data de 19 octombrie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, a organizat un eveniment de promovare a rezultatelor proiectelor implementate cu sprijin nerambursabil Regio în judeţul Ialomiţa. Realizarea acestei acţiuni a avut ca scop de a prezenta ziariştilor stadiul implementării proiectelor şi, implicit, impactul fondurilor structurale la nivel judeţean. 

În acest context, jurnaliştii ialomiţeni au fost informaţi cu privire la rezultatele celor 17 contracte cu finanţare Regio ce se derulează în prezent. Astfel, sprijinul financiar nerambursabil obţinut de beneficiari va contribui la reabilitarea infrastructurii rutiere, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale, la dotarea cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, sprijinirea dezvoltării mediului privat, precum şi la dezvoltarea turismului.

A doua parte a întâlnirii a fost dedicată vizitării mai multor obiective finanţate din Regio. Prima deplasare cu jurnaliştii a avut loc la sediul Centrului comunitar al persoanelor în vârstă din municipiul Slobozia, ce a primit finanţare nerambursabilă din Regio, Axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 3.2 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”. Beneficiarul este parteneriatul dintre Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Slobozia şi Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Valoarea totală a proiectului „Amenajare Centrul comunitar al persoanelor în vârstă din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa” este de 1.087.643,40 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 840.997,20 lei. 

Cel de-al doilea proiect vizitat a fost „Dezvoltare activitate de inscripţionare prin printare, tampografie, serigrafie şi gravură”, al cărui beneficiar este SC DIRECT & PARTENERS SRL din Slobozia. Contractul de finanţare a fost semnat în prima parte a lunii aprilie şi are o valoare totală de 909.870,07 lei, din care valoarea eligibilă acordată prin FEDR reprezintă 733.766,18 lei. 

Vizita în teren s-a încheiat în oraşul Amara, unde sunt în curs de implementare două proiecte finanţate din Regio. Primăria oraşului Amara, în calitate de beneficiar, implementează proiectul „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de drumuri din staţiunea balneară Amara”, a cărui valoare totală este de 18.301.583,52 lei. Cel de-al doilea proiect ce vizează „Reabilitarea parcului balnear din staţiunea Amara” are o valoare totală de 17.548.823,62 lei, din care 31.834.722,85 lei reprezintă finanţare FEDR, iar 12.967.959 de lei sunt fonduri de la bugetul naţional.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.