Miercuri, 2 noiembrie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat o nouă acţiune de promovare a proiectelor finanţate din Regio. De această dată s-au vizitat locurile de implementare a trei proiecte Regio ce se derulează la nivelul judeţului Dâmboviţa.
Evenimentul a debutat cu o prezentare succintă a stadiului implementării Programului Operaţional Regional 2007 – 2013 în judeţul Dâmboviţa. Astfel, reprezentanţii mass-media au fost informaţi că până la sfârşitul lunii octombrie, inclusiv, în Dâmboviţa s-a semnat un număr de 57 de contracte, prin care se solicită asistenţă financiară nerambursabilă din toate domeniile majore de intervenţie ale Regio – infastructură urbană, rutieră, de sănătate, socială, educaţie, mediu privat, precum şi patrimoniu cultural şi infrastructura de turism.
Prima vizită în teren realizată împreună cu jurnaliştii dâmboviţeni a fost la Şcoala nr. 2 din oraşul Titu, unde s-a derulat proiectul „Reabilitare şi mansardare corp vechi, reabilitarea bazei sportive – Şcoala nr. 2 Titu”. Proiectul s-a desfăşurat pe o perioadă de 17 luni (februarie 2010 – iulie 2011) şi a vizat îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie şi dotarea Şcolii Generale nr. 2 din oraşul Titu, pentru asigurarea unui proces educaţional la standarde europene şi a creşterii participării populaţiei şcolare la procesul educaţional. Valoarea totală a proiectului a fost de 7.454.696,65 lei, din care valoarea eligibilă a reprezentat 5.827.117 lei. Cu ajutorul fondurilor nerambursabile s-au realizat lucrări de reabilitare a corpului de clădire existent (445 mp) pe parter, cu mansardare şi modernizare (473,7 mp), s-a extins un corp de clădire cu bibliotecă şi o sală de clasă (145 mp) şi s-a repus în funcţiune, prin reabilitare, corpul de vestiare şi grupuri sanitare de la baza sportivă. De asemenea s-au realizat lucrări de reabilitare a terenurilor de fotbal şi handbal şi a pistei de atletism.
Cel de-al doilea proiect vizitat a fost „Centrul rezidenţial de asistenţă medico-socială pentru persoane vârstnice”, ce se implementează în comuna Bucşani, sat Racoviţă. Asociaţia „Suflet pentru oameni” a semnat în noiembrie 2010 contractul de finanţare, a cărui valoare totală este de 3.457.593,56 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 2.422.716 lei (finanţare nerambursabilă şi contribuţia beneficiarului).
Acest proiect va contribui la creşterea accesului la servicii socio-medicale de calitate, prin înfiinţarea unui nou serviciu social rezidenţial, adaptat nevoilor speciale de îngrijire ale unei categorii sociale puternic defavorizate – persoane vârstnice cu afecţiuni cronice, cu probleme de sănătate mintală sau cu afecţiuni somatice cronice, aflate în faze evolutive avansate, cu deteriorare importantă, care necesită supraveghere permanentă şi îngrijiri paleative.
Cel din urmă obiectiv vizitat a fost Spitalul Judeţean Dâmboviţa, unde se implementează proiectul „Reabilitarea şi modernizarea Spitalului Judeţean Dâmboviţa”, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Contractul de finanţare, ce a fost parafat în prima parte a lunii septembrie 2010, are o valoare totală de 83.106.684,78 lei, din care valoarea eligibilă este 66.610.914,38 lei.