În data de 30 septembrie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, a organizat un nou eveniment destinat promovării rezultatelor implementării Regio 2007 – 2013 în Sud Muntenia. Acţiunea a debutat cu o conferinţă de presă, în cadrul căreia au fost prezentate stadiul derulării proiectelor finanţate prin POR 2007 – 2013 la nivelul judeţului Călăraşi şi impactul programului în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, urmată fiind de vizitarea împreună cu jurnaliştii a ambulatoriului Spitalului de psihiatrie din Săpunari, ce a fost reabilitat cu fonduri nerambursabile Regio.
Liviu Muşat, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a menţionat în deschiderea conferinţei de presă ce a precedat vizita la proiectul Regio că „suntem într-o perioadă de finalizare a Programului Operaţional Regional 2007-2013 în care vedem ce s-a făcut bine, ce s-a făcut mai puţin bine, ce putem prelua şi ce putem îmbunătăţi în exerciţiul financiar următor. În această etapă, cu siguranţă, vizitele împreună cu reprezentanţii mass-media pentru a vedea efectiv ce s-a făcut în cadrul programului ocupă un loc important.”
Proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului de Psihiatrie Săpunari, judeţul Călăraşi” a primit finanţare europeană în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.1 „Reabilitarea/ modernizarea/ echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”. Contractul de finanţare s-a derulat pe o perioadă de 22 de luni, începând din aprilie 2013 până în februarie 2015. Proiectul a avut o valoare totală de 2.095.922,76 lei, din care 1.566.660,92 lei a reprezentat asistenţa financiară nerambursabilă solicitată de Consiliul Judeţean Călăraşi, în calitate de beneficiar. Această investiţie face parte din portofoliul de proiecte al CJ Călăraşi, ce vizează îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale oferite unei categorii vulnerabile a populaţiei (persoane cu probleme de sănătate mintală) şi pentru creşterea accesibilităţii şi calităţii serviciilor de sănătate mintală din judeţul Călăraşi.
Singura unitate medicală de profil din zonă, Spitalul de Psihiatrie Săpunari are rolul de a deservi locuitorii judeţelor Călăraşi şi Ialomiţa, respectiv peste jumătate de milion de persoane. Capacitatea spitalului este de 170 de locuri, cinci medici de specialitate asigurând gărzile în spital şi având în supraveghere în prezent aproximativ 130 de pacienţi cronici şi acuţi aflaţi în tratament.
În cadrul programului Regio 2007 – 2013, la nivelul judeţului Călăraşi s-au depus în total 123 de proiecte, din care au primit finanţare 80 de contracte, în valoare totală de peste 282 milioane de lei, asistenţa nerambursabilă solicitată depăşind suma de 212 milioane de lei.
Caravana de promovare a rezultatelor implementării Regio 2007 – 2013 în Sud Muntenia va continua săptămâna viitoare cu vizitarea locurilor de implementare a unor proiecte derulate în judeţul Prahova.