Joi, 21 iulie 2011, va avea loc, la Calarasi, Sesiunea destinată Organismelor Intermediare din regiunea Sud Muntenia.
Reuniunea de lucru va avea loc la sala mare de sedinte a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia din str. General Constantin Panatazi, nr. 7 A, municipiul Calarasi.
Evenimentul este finanţat prin Regio, Axa prioritară 6 „Asistenţă tehnică”, si are scopul de a diseminarea rezultatelor implementării Programului Operaţional Regional, precum şi de a facilita un schimb de experienţă între Organismele Intermediare responsabile de implementarea Programelor Operaţionale în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia. In acest sens, fiecare Organism Intermediar este invitat să prezinte pe scurt stadiul derulării Programului Operaţional pe care îl implementează, situaţia proiectelor depuse şi contractate, precum şi tipurile de probleme întâmpinate de aplicanţi în accesarea fondurilor