Evenimentul, organizat de Direcția Organism Intermediar POR, a avut scopul de a prezenta cadrul de implementare a proiectelor depuse spre finanțare prin Axa prioritară 5 „Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecția şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, apel dedicat Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), precum și prin Axa prioritară 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”. De asemenea, recomandările experților Agenției au vizat întocmirea corectă a materialelor de publicitate, conform Manualului de identitate vizuală, elaborarea cererilor de rambursare, realizarea achizițiilor în baza legislației în vigoare și a instrucțiunilor emise de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Totodată, participanții au fost puși în temă cu procedurile specifice implementării proiectelor, astfel încât monitorizarea acestora să se realizeze corect.
Prin organizarea acestui seminar de instruire, ADR Sud Muntenia continuă procesul de susținere a beneficiarilor de fonduri europene prin informarea lor constantă, astfel încât proiectele de investiții depuse de aceștia să determine creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale pentru dezvoltarea mediului de afaceri, a infrastructurii și a serviciilor.