Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

Seminar de instruire destinat beneficiarilor de finanțare prin Programul Operațional Regional

Astăzi, 16 ianuarie, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Organism Intermediar al Programului Operațional Regional 2014 – 2020 (POR), a organizat la sediul din Călărași, seminarul de instruire destinat beneficiarilor de fonduri europene nerambursabile.

Participanții, reprezentanți ai administrației publice, precum și ai mediului de afaceri, au fost instruiți cu privire la: întocmirea materialelor de publicitate în conformitate cu Manualul de identitate vizuală, elaborarea cererilor de rambursare și efectuarea de achiziții, în baza instrucțiunilor și a ordonanțelor de urgență emise de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020, precum și la măsurile aferente procesului de monitorizare a proiectelor.

Evenimentul a reunit beneficiari de fonduri Regio care au depus cereri de finanțare în cadrul diferitelor axe prioritare aferente POR. În acest context, cei prezenți au putut clarifica aspecte vizând implementarea proiectelor ce au ca obiectiv: îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii (Axa prioritară 2), tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon (Axa prioritară 3), îmbunătățirea mediului urban și conservarea protecția şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural (Axa prioritară 5), îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională (Axa prioritară 6), dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale (Axa prioritară 8), precum și îmbunătățirea infrastructurii educaționale (Axa prioritară 10).

Prin organizarea acestui seminar de instruire, ADR Sud Muntenia continuă procesul de susținere a beneficiarilor de fonduri europene prin informarea lor constantă, astfel încât proiectele de investiții depuse de aceștia să determine creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a infrastructurii și a serviciilor.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR) puteți obține accesând site-ul dedicat implementării Programului în regiunea Sud - Muntenia, regio.adrmuntenia.ro.