Prin Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr.549/13.04.2021 se modifică Ordinul viceprim–ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr. 5258/2018 pentru aprobarea Ghidului solicitantului pentru Axa prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 – ”Investiții în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional şi local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități”, Proiecte nefinalizate, Obiectivul specific 8.1, Operațiunea A – Ambulatorii „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate” și Obiectivul specific 8.2 – „Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență”, Operațiunea B – „Unități de primiri urgențe”, aferent următoarelor apeluri de proiecte:
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (POR) informează Ministerul Sănătății cu privire la prelungirea perioadei de implementare a activităților proiectului, fără a depăși termenul de maxim 48 de luni de la data semnării contractului de finanțare pentru apelurile POR/2018/8/8.1/1/8.1.A/7 regiuni – Nefinalizate, COD APEL 420/8, POR/2018/8/8.1/1/8.1.A/ITI - Nefinalizate - COD APEL 421/8, POR/2018/8/8.1/1/8.2.B/7 regiuni – Nefinalizate - COD APEL 422/8, POR/2018/8/8.1/1/8.2.B/ITI - Nefinalizate - COD APEL 423/8.