Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

S-au lansat ghidurile specifice pentru învățământul antepreşcolar şi preşcolar, cel obligatoriu și pentru învățământul profesional şi tehnic

Luni, 4 decembrie, s-au lansat versiunile finale ale ghidurilor specifice pentru apelurile aferente Axei prioritare 10 „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritate de investiții 10.1 „Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, apelurile dedicate învăţământului antepreşcolar şi preşcolar (O.S. 10.1.a), învăţământului obligatoriu (O.S. 10.1.b), învăţământului profesional şi tehnic şi învăţării pe tot parcursul vieţii (O.S. 10.2).

Versiunile finale ale Ghidurilor solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 au fost aprobate luni, prin ordin al ministrului delegat pentru fonduri europene.

Cele trei ghiduri conțin informații necesare în vederea deschiderii apelurilor de proiecte POR, referitoare la specificitatea proiectelor, modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, criterii de evaluare, o descriere  a etapelor de verificare, evaluare, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucțiuni de completare a Cererii de finanțare de către solicitanți.

Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic - aplicația MySMIS.

Pentru pregătirea proiectelor este prevăzută o perioadă de o lună de la data publicării Ghidurilor specifice, astfel încât depunerea proiectelor se va face începând cu data de 4 ianuarie 2018, ora 12:00. Cererile de finanțare vor putea fi transmise până în data de 4 mai 2018, ora 12:00.

Ghidurile potfi consultate pe website-ul Agenţiei – http://regio.adrmuntenia.ro, secţiunea POR 2014-2020 > Program > Axe > Axa 10, link: http://regio.adrmuntenia.ro/index.php/axa-10/static/1205, precum şi pe website-ul programului: www.inforegio.ro.