Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

S-a semnat prima cerere de finanţare din cadrul Polului de Creştere Ploieşti

       În a doua jumătate a lunii noiembrie s-a semnat prima cerere de finanţare în cadrul Axei prioritare 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere” domeniul major de intervenţie 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbana”, sub-domeniul Poli de creştere. Beneficiarul finanţării nerambursabile din fonduri Regio este Consiliul Judeţean Prahova care primeşte asistenţă financiară pentru proiectul „Creşterea capacităţii de trafic prin realizarea legăturii rutiere între DN1 şi DN1B (realizarea drumului judeţean de centură DJ236) în zona de nord a Municipiului Ploieşti”.
        Contractul de finanţare are o valoare totală de 43.912.185,38 lei din care:  valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 22.365.855,59 lei, valoarea eligibilă  nerambursabilă din bugetul naţional este de 4.912.972,63 lei iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului   este de 556.710,78lei.
Durata de implementare a proiectului este de 31 de luni, interval de  timp în care vor fi construite următoarele obiective: drum judeţean de centură, bretea de acces şi pasaj suprateran.
      „Implementarea acestui proiect va contribui la asigurarea unei infrastructuri urbane moderne şi extinse şi va sprijini intensificarea legăturilor comerciale intraregionale prin asigurarea conexiunilor rutiere ale municipiului Ploieşti la drumurile naţionale DN1 si DN1B şi în continuare la zona periurbană din cadrul Polului. În acelaşi timp, mediul de afaceri va fi sprijinit prin facilitarea accesului agenţilor economici la centrele comerciale prioritare şi la principalele noduri de trafic. Nu în ultimul rând, unul dintre rezultatele acestui proiect este reprezentat de crearea de noi locuri de muncă prin îmbunătăţirea accesibilităţii şi mobilităţii forţei de muncă la zonele funcţionale din cadrul Polului” a declarat Liviu Muşat, directorul ADR Sud Muntenia.

ADR Sud Muntenia  este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax : 0242-313-167, email : info.regio@adrmuntenia.ro

Daniela Traian,
Şef Serviciu Comunicare