Draftul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, varianta ianuarie 2015, publicat la începutul acestei săptămâni, este supus spre negocieri cu reprezentanţii Comisiei Europene.
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, a publicat pe site-ul www.adrmuntenia.ro varianta oficială a POR 2014 - 2020, document supus spre negociere cu reprezentanţii Comisiei Europene de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
POR 2014 - 2020 se adresează atât regiunilor sau zonelor mai sărace ale ţării, în scopul recuperării decalajelor de dezvoltare, cât şi regiunilor mai dezvoltate, pentru a le valorifica potenţialul competitiv, într-o măsură cât mai mare, având la bază nevoile comune de dezvoltare ale regiunilor, identificate în Planurile de Dezvoltare Regională.
În perioada de programare 2014 - 2020, Programului Operaţional Regional îi sunt alocate aproximativ 7,9 miliarde de euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, respectiv circa 1,2 miliarde de euro contribuţia naţională, asigurată din fonduri publice naţionale (buget de stat, bugete locale).
Documentul poate fi consultat pe website-ul Agenţiei, secţiunea Planificare regională şi parteneriate > Programul Operaţional Regional, link: http://www.adrmuntenia.ro/imagini/upload/por_2014_2020_ian2015.pdf.