Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

S-a prelungit termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru apelul de proiecte cu numărul POR/2019/3/3.2/3/7 REGIUNI/în parteneriat

Marți, 25 iunie, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AMPOR) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a prelungit, prin ordin de ministru, termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru apelul de proiecte POR/2019/3/3.2/3/7 REGIUNI/în parteneriat, aferent Axei  prioritare 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific 3.2 - Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Astfel, aplicațiile pot fi depuse până la data de 10.08.2-19, ora 12:00, restul condițiilor și al prevederilor prevăzute în ghidul specific, rămânând neschimbate.

Ordinul de ministru prin care a fost prelungit termenul de depunere a aplicațiilor poate fi consultat pe site-ul dedicat implementării POR în regiunea Sud Muntenia, regio.adrmuntenia.ro, secțiunea Program > Axa 3, accesând link-ul: https://regio.adrmuntenia.ro/axa-3/static/1198 sau pe site-ul AM POR, www.inforegio.ro.