Pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia dedicată Regio-Programului Operational Regional 2014-2020!

S-a modificat Ghidul specific pentru apelul de proiecte din cadrul PI 3.1 A – Clădiri rezidențiale / Sisteme fotovoltaice

Astăzi, 9 iulie, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AMPOR) 2014 – 2020 din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a modificat Ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte POR/2019/3/3.1/A/„SISTEME FOTOVOLTAICE”/1/7Regiuni, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea A - Clădiri rezidențiale / Sisteme fotovoltaice, apel dedicat Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

Completările aduse se referă la cheltuielile salariale aferente membrilor echipei de management a proiectului (secțiunea 4.3.1, punctul D). Astfel, numărul de persoane care pot fi nominalizate în echipa de proiect poate fi mai mare de 15 persoane, fără a depăși însă 15 norme întregi de muncă / lună/ regiune pentru care se solicită rambursarea cheltuielilor salariale.

Versiunea finală a Ghidului solicitantului și Ordinul de ministru pot fi consultate pe site-ul dedicat implementării POR în regiunea Sud Muntenia, regio.adrmuntenia.ro, secțiunea Program > Axa 3, accesând următorul link: https://regio.adrmuntenia.ro/axa-3/static/1198 sau pe site-ul ministerului www.inforegio.ro.