Astăzi, 24 iunie, ADR Sud Muntenia a încheiat Caravana POR 2014 – 2020 destinată Microîntreprinderilor din regiunea noastră, prin seminarul de informare ce a avut loc la Slobozia.
În cadrul apelului, ce va fi deschis în data de 27 iulie, aplicanţii vor putea depune proiecte pentru a obţine fonduri nerambursabile în termen de şase luni, această perioadă urmând a fi redusă, dacă bugetul alocat regiunii Sud Muntenia, de 36,85 de milioane de euro, va fi consumat mai devreme.
Proiectele depuse în primele două luni vor parcurge etapele de verificare a conformităţii administrative şi eligibilităţii şi de evaluare tehnică şi financiară, urmând a fi direct contractate cele care au obţinut cel puţin 85 de puncte (pragul de calitate) şi care se încadrează în alocarea financiară disponibilă. Dacă aceasta nu este acoperită, restul proiectelor ce au obţinut între 50 şi 84 de puncte vor fi menţinute în competiţia cu proiectele din lunile următoare.
Cererile de finanţare depuse în următoarea lună (a 3-a de la deschiderea apelului) vor parcurge aceleaşi etape de verificare şi evaluare tehnică şi financiară, urmând ca cele care au obţinut cel puţin 80 de puncte (pragul de calitate) să fie contractate, dacă se încadrează în alocarea financiară disponibilă. Dacă aceasta nu este acoperită, restul proiectelor ce au obţinut între 50 şi 79 de puncte, din ambele tranşe, vor fi menţinute în competiţia cu aplicaţiile din lunile următoare.
Atenţie! Proiectele ce obţin mai puţin de 50 de puncte vor fi respinse.