Directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, a participat vineri, 2 octombrie, la conferinţa de inaugurare a obiectivului de investiţii „Modernizarea şi extinderea Complexului de Servicii Sociale «Casa Soarelui»” din municipiul Târgovişte.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, în calitate de beneficiar, a semnat contractul de finanţare în date de 16 mai 2013, prin care a primit fonduri europene nerambursabile din Programul Operaţional Regional 2007-2013, în cadrul Axei prioritare 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.2 – „Reabilitarea/ modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”.
Proiectul „Modernizarea şi extinderea Complexului de Servicii Sociale «Casa Soarelui»” a fost implementat în 31 de luni şi are o valoare totală de 3.888.952,90 lei, din care 2.966.258,99 lei reprezintă valoarea asistenţei nerambursabile (fonduri FEDR şi de la bugetul naţional). Această investiţie a vizat îmbunătăţirea calităţii şi capacităţii infrastructurii serviciilor sociale din judeţul Dâmboviţa, prin reabilitarea, extinderea, modernizarea şi echiparea Complexului de Servicii Sociale „Casa Soarelui”.
Fondurile nerambursabile Regio accesate au folosit la lucrări de reparaţii, reabilitarea constructiei şi a sistemului de încălzire şi la construirea unei clădiri cu 30 de locuri pentru un nou tip de servicii - un centru de recuperare, socializare şi consiliere a copilului cu dizabilităţi, destinat copiilor cu autism şi sindromul Down.
Investiţia va conduce la îmbunătăţirea calităţii infrastructurii pentru serviciile sociale din judeţul Dâmboviţa şi dezvoltarea Serviciului de integrare şi reintegrare a copiilor de la asistent maternal profesionist în familie, având ca grupuri-ţintă copiii care au o măsură de protecţie (plasament la asistent maternal profesionist) şi familia naturală, familia extinsă, persoana/ familia de plasament, persoanele de referinţă sau alte persoane importante pentru copil.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.