Săptămâna aceasta, în perioada 19-20 mai 2010, a avut loc la Piatra Neamţ prima şedinţă din acest an a Comitetului de Monitorizare a Programului (CM POR). În cadrul reuniunii de lucru, membrii şi observatorii CM POR au analizat şi evaluat stadiul funcţionării programului şi au stabilit măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor.
Astfel, propunerea preşedintelui Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, domnul Liviu Nicolae Dragnea, aceea de realocarea a fondurilor neutilizate din cadrul domeniului major de intervenţie 4.2 „Reabilitarea siturilor industriale poluate si neutilizate si pregãtirea pentru noi activitãţi” a fost adoptată în unanimitate de către membrii CM POR. Sumele realocate vor contribui la suplimentarea fondurile destinate DMI 4.3 „Sprijinirea dezvoltãrii microîntreprinderilor” , DMI 5.1 Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea-modernizarea infrastructurilor conexe şi DMI 3.1„Reabilitarea/ modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sãnãtate”- unde judeţul Dâmboviţa urmează să primească fonduri pentru reabilitarea şi modernizarea Spitalul Judeţean Dâmboviţa (proiect ce se afla în lista de rezervă).
De asemenea, preşedintele CpDR Sud Muntenia a propus modificarea ghidului solicitantului pentru DMI 4.3. în sensul introducerii în categoria beneficiarilor eligibili şi a microîntreprinderilor nou înfiinţate. Domnul Dragnea a susţinut necesitatea adoptării acestor modificări având în vedere contextul economic dificil prin care trece ţara noastră şi necesitatea creării de noi locuri de muncă. Tot în cadrul şedinţei CM POR s-a decis eliminarea cerinţei privind contribuţia proprie a beneficiarilor la cheltuielile aferente cererilor de finanţare ceea ce înseamnă că valoarea maximă a finanţării acordate va fi de 100% din cheltuielile eligibile ale proiectului dar nu mai mult de 200.000 de euro.
O altă propunere venită din partea reprezenţilor regiunii Sud Muntenia a avut ca obiectiv revitalizarea activităţii Comitetelor Regionale de Evaluare Strategică şi Corelare prin implicarea acestor structuri în procesul de analiză şi corelare a nevoilor comunităţilor locale cu oportunităţile de finanţare disponibile din toate programele cu finanţare europeana. În acest sens, o primă măsură luată la nivelul regiunii noastre va fi convocarea CRESC pentru analiza modului în care fondurile disponibile pe măsura 3.2.2. din PNDR au fost accesate şi atrase de către comunităţile din Sud Muntenia.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.
Şef Serviciu Comunicare
Daniela Traian